Parcarea supraterană a rămas… suspendată. Schimbul de proprietăți dintre Primăria Timișoara și Universitatea de Vest a căzut la vot

plen clt

Negociat aproape trei ani, schimbul de proprietăți dintre municipalitatea timișoreană și Universitatea de Vest, după care ar fi trebuit să se treacă la construirea unei parcări supraterane cu mai multe niveluri în locul fostei cazarme Oituz, nu a întrunit destule voturi la ședința consiliului local de luni.

Așa cum a anunțat încă de la începutul întrunirii, pentru efectuarea schimbului este necesară și implicarea guvernului. Proprietățile supuse schimbului imobiliar erau Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” de pe strada Dunărea și terenul de pe strada Oituz nr. 4C. Se pare că de la proiect lipseau unele avize, astfel că aleșii de la PSD s-au abținut, în parte, de la vot.

Cu acordul a doar 17 consilieri locali, proiectul a căzut, întrucât erau necesare 18, fiind vorba de o decizie legată de patrimoniu. Primarul Timișoarei l-a acuzat pe liderul social-democraților, Dan Idolu, de fariseism și l-a anunțat că va fi taxat pentru această atitudine.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Parcarea supraterană a rămas… suspendată. Schimbul de proprietăți dintre Primăria Timișoara și Universitatea de Vest a căzut la vot

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *