Paradoxurile dezvoltării într-o comună de lângă Timişoara

Anunț public privind depunerea solicitării de emitere a acordului de mediu

Comuna Moșnița Nouă se află pe valul dezvoltării rezidențiale care a cuprins în ultimii ani zonele periurbane ale municipiului Timișoara. Cele 400-450 de autorizații pentru astfel de clădiri de locuit emise anual demonstrează că aici „se construiește, nu se glumește”.

CITEŞTE ŞI: Doi răniţi în urma accident produs în Timiş

Aceasta, în ciuda realității că în privința infrastructurii rutiere s-a reușit până în prezent foarte puțin. Conform viceprimarului Kadar Gheorghe, rețeaua de străzi a comunei, care cuprinde cinci localități, însumează 300 de kilometri. Dintre aceștia, numai 20 au carosabil… demn de zilele noastre.

CITEŞTE ŞI: Adolescenţii care au murit în accidentul din Galaţi făceau o transmisiune live pe Facebook

Trebuie menționat că, pe lângă alte proiecte de rețele edilitare finanțate de guvern, Moșnița Nouă are și unul – cu fonduri alocate prin Programul Național de Dezvoltare Locală – prin care se vor asfalta alți zece kilometri de străzi. De asemenea, pentru cartierele noi, unde încă nu s-au efectuat toate lucrările la subteran, administrația locală are în intenție, pentru drumurile acum doar pietruite, aplicarea de tratamente bituminuoase, o soluție intermediară înaintea asfaltării cu o garanție de trei ani.

Dacă vorbim despre acaestă categorie de drumuri, sunt de remarcat și eforturile făcute pentru a le menține circulabile, ceea ce înseamnă tone de piatră cu care se intervine în fiecare an. După acest proiect, comuna va putea raporta zece procente de asfalt pe străzi. Cum până departe mai e… foarte mult, l-am întrebat pe viceprimar când crede că asfaltul va fi o realitate pe toate străzile din cele două Moșnițe (Veche și Nouă), la Albina sau Urseni? Răspunsul a fost că acest moment depinde de structura finanțărilor europene, naționale și din bugetul propriu care vor putea fi accesate.

Acesta a opinat că „este foarte greu de administrat o comună care nu are o economie locală și de aceea veniturile sale sunt de până zece ori mai mici ca la Giroc, Ghiroda sau Dumbrăvița”…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *