Ouăle de găină ar putea înlocui tratamentul cu antibiotice în cazul infecțiilor urinare. Ce alte antibiotice naturale propun medicii

Infecţiile urinare, pietrele la rinichi şi afecțiunile prostatei sunt cele mai des întâlnite probleme, dar există soluţii moderne de tratament.

Ouăle care ar putea înlocui antibioticele

Tratamentele cu antibiotice în cazul infecțiilor urinare ar putea fi înlocuite cu terapii bazate pe ouă de găină, dar nu orice fel de găină.

Prof. dr. Mircea Penescu, medic primar medicină internă și nefrologie: Imunizând o pasăre cu microbii care sunt cauza infecțiilor la un anume pacient sau cu o colecție de microbi, acea pasăre cam în trei săptămâni dezvoltă niște anticorpi bazați pe imunoglobuline Y. Culmea este că acești anticorpi se concentrează în gălbenușul de ou și practic fac un transfer de imunitate, dau o imunitate pasivă.

Astfel, este stimulată imunitatea pacientului.

Prof. dr Mircea Penescu, medic primar medicină internă și nefrologie: Sigur că departe de a putea afirma certitudini, nimic nu e cert în lumea asta, iar în medicină totul trebuie supus unei rigori științifice deosebite, dar este o speranță și despre asta s-a discutat în sesiunea noastră.

Antibiotice naturale: merișor, cătină, afine

La Conferinta Medicală „Aspecte nefro-urologice moderne” s-a discutat și despre reîntoarcerea la natură, atunci când vine vorba despre infecțiile urinare.

Prof. dr Mircea Penescu, medic primar medicină internă și nefrologie: Tot ce este conținut în fructele cu culoare cianotică, albăstruie sau roșie cum este merișorul, cătina, afina, toate acestea conțin antibiotice naturale, care folosite cu consecvență reprezintă un factor de împiedicare a aderenței bacteriene și evităm pletora asta de antibiotice cu care ne-am învățat.

Metode minim invazive în urologie

În situațiile mai grave, când este nevoie de intervenții chirurgicale, endurologia oferă soluții moderne de tratament.

Prof. dr. Petrişor Geavlete, medic urolog: Înseamnă de fapt tehnologia minim invazivă, deci care evită operația clasică, aplicată în foarte multe domenii: litiaza renală, tumori de cale urinară, vezicale, prostatice, în adenomul de prostată, în malformații și lista este aproape fără număr.

Testările genetice, viitorul în medicină

Invitatul special al conferinței a fost profesorul Bob Djavan, care conduce departamentul de urologie al spitalului Rudolfinerhaus din Viena.

Prof. dr. Bob Djavan, medic urolog, Spitalul Rudolfinerhaus din Viena: În viitor vom avea mai multe diagnostice puse pe baza testărilor genetice. De exemplu, la tineri vom putea face o testare genetică și astfel vom ști ce o să pățească în următorii 10-20-30 de ani, deci la o persoană de 20 de ani vei ști dacă va dezvolta un cancer la prostată, rinichi sau creier în viitor, așa că vei încerca să previi.

Terapii moderne există și acum, incusiv în cazul bolilor grave, precum cancerul.

Prof. dr. Bob Djavan, medic urolog, Spitalul Rudolfinerhaus din Viena: Dacă ai deja boala, vei avea opțiuni mai bune de tratament, cum ar fi imunoterapia, poate chiar terapii genetice, dar imunoterapia este cea mai modernă acum, plus intervenții chirurgicale cu ajutorul roboților.

În acest moment numim roboți niște aparate pe care le manipulăm noi, dar poate că în viitor vom avea roboți adevărați, noi vom injecta robotul în piele, iar acesta va face toată treaba și va rezolva problema.

Pentru ca tratamentele să fie eficiente, este important și ca boala să fie descoperită cât mai devreme.

E mai ușor să previi decât să tratezi

Prof. dr. Bob Djavan, medic urolog, Spitalul Rudolfinerhaus din Viena: Faci asta pentru mașina ta, faci asta pentru calul tău, pentru animalul de companie, faci verificări regulat, dar trebuie să o faci și pentru tine. În al doilea rând, autoritățile trebuie să se implice în prevenție.

Este mai ușor să previi decât să tratezi, dar și mai ieftin. Pentru a preveni apariția bolilor este important să avem un stil de viață sănătos, dar și să mergem la medic pentru controlul anual, conform digi24.ro.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns