Organizația PSD Dumbrăvița și-a ales candidatul la funcția de primar

Organizația PSD Dumbrăvița și-a ales candidatul la funcția de primar

Organizația PSD Dumbrăvița și-a ales candidatul la funcția de primar.

Organizația PSD Dumbrăvița s-a reunit în data de 18 octombrie,  într-un număr impresionant, într-o ședință de lucru având ca temă dezbaterea programului electoral pentru alegerile din 2024 și desemnarea candidatului la funcția de primar al comunei Dumbrăvița.

Președintele organizației, Victor Malac, alături  de cei trei vicepreședinți și de secretarul executiv al organizației, au abordat teme de interes major pentru comunitatea dumbrăvițeană, printre care infrastructura de drumuri, apă-canal, reţeaua educațională, creșterea calității vieții, agrement, sport şi timp liber.

psd 2 1

Victor Malac a dezbătut programul electoral pentru alegerile din 2024, alături de membrii organizației PSD Dumbrăvița.

„Ținând cont de experiența și  realizările lui Victor Malac din mandatele trecute și de proiectele în derulare lăsate „moștenire”, care nu au fost continuate de noua administrație, unul din exemple fiind bazinul olimpic de înot, cei peste 50 de membri ai organizației prezenți la ședință l-au susținut pe președintele Victor Malac, care și-a prezentat candidatura pentru un nou mandat de primar al comunei Dumbrăvița”, a transmis PSD Dumbrăviţa.

psd 3 1

A fost o discuție interactivă în care fiecare membru prezent a putut să-și spună punctul de vedere, cei trei vicepreședinți au răspuns, de asemenea, împreună cu președintele Malac, la întrebările și solicitările membrilor. În final, toți participanții la ședință, membrii PSD Dumbrăvița, și-au manifestat în unanimitate susținerea pentru o noua candidatură la funcția de primar al comunei Dumbrăvița a domnului Victor Malac.

“Le mulțumesc colegilor mei vechi și noi pentru recunoașterea muncii mele de până acum și le promit că voi fi același om de echipă care va veni în fața lor, cu realizări politice și administrative și după ce voi fi ales Primarul lor și ori de cate ori aceștia mi-o vor cere. Promit că nu-i voi dezamăgi! Doamne Ajută!”, a declarat Victor Malac.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *