Oprește violența din viața ta!

conferinta IPJ

Violența domestică reprezintă o problemă gravă care afectează nu doar viața victimei, ci și a celorlalți membri ai familiei, consecințele ei răsfrângându-se, în subsidiar, chiar și asupra societății.

Raportate la nivelul județului Timiș, cazurile de violență în familie înregistrate la poliție au scăzut, însă procentul acestora a crescut în evidențele altor instituții ale statului, cum este, de exemplu, Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, organism care a avut de gestionat, în acest an, 50 de astfel de situații în plus față de anii anteriori.

CITEȘTE ȘI: Timișoreanca Brigitte Sfăt s-a căsătorit în secret

Statisticile arată că manifestările violente în sânul familiei sunt mai tolerate în societatea noastră decât în alte țări, mulți dintre români tratându-le cu indiferență și privindu-le ca pe un fapt obișnuit.

Pe de altă parte, o parte dintre victime – femeile și copiii în general, bărbații mai puțin – din teamă, din rușine, din nesiguranță sau din alte considerente nu acționează împotriva agresorului decât târziu, când situația devine de nesuportat sau își retrag plângerea după câteva zile.

CITEȘTE ȘI: Dramă uriașă: Lavinia, inginer la o multinațională, a făcut infarct la numai 34 de ani

În acest context, Biroul de analiză și prevenire a criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, împreună cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Timiș, Direcția de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, Serviciul de Probațiune Timiș, Asociația de Mediere a Conflictelor M.I.S.I.T. au organizat, astăzi, o conferință de presă având drept scop lansarea oficială a campaniei ”Oprește violența din viața ta!”.

Acțiunea se va derula pe o perioadă de aproximativ cinci luni, în toate localitățile din județ, încercându-se conștientizarea și informarea timișenilor, inclusiv în rândul elevilor, asupra importanței prevenirii abuzurilor emoționale și fizice din interiorul familiilor, dar și a faptului că victimele nu sunt singure.

Linie telefonică funcțională non-stop

În cadrul conferinței de ieri, reprezentanții instituțiilor invitate au punctat sprijinul efectiv pe care îl pot acorda în astfel de situații, începând de la apelul victimelor către Serviciul 112 sau către o unitate de poliție, până la oferirea de adăpost, consiliere socială și psihologică în vederea începerii unei noi vieți, departe de elementul agresor, acest lucru însemnând chiar găsirea unui loc de muncă, a unei școli sau a unei locuințe.

CITEȘTE ȘI: Vremea se schimbă dramatic. Furtuni din Atlantic și Mediterana se abat asupra României

Pe de altă parte, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Traian Stancu, invitat, de asemenea, în cadrul evenimentului, a precizat că instituția pe care o reprezintă este deschisă în a oferi sprijin, îndeosebi financiar, atât poliției, cât și celorlalte organisme implicate în acest demers, arătându-și îngrijorarea față de numărul mare al victimelor, îndeosebi copii, din țara noastră.

De asemenea, tot în plan concret, directoarea Direcției de Asistență Socială a Municipiului Timișoara, Rodica Surducan, a informat că, de aproximativ două săptămâni, s-a înființat o linie telefonică deschisă 24 de ore din 24 pentru victimele violențelor domestice, dar și pentru semnalarea unor cazuri de dispariție a minorilor sau bătrânilor, respectiv 0356/981.

Totodată, reprezentanții instituției și-au propus ca în viitorul apropiat să realizeze un centru de zi și a unuia de tip rezidențial, tot în sprijinul victimelor.

De altfel, DASMT va încerca să dezvolte un parteneriat și cu Serviciul de probațiune Timiș, reprezentat în cadrul conferinței de ieri de șefa acestei instituții, Mariana Dragotoiu: persoanele aflate în supravegherea serviciului care dispun de anumite abilități sau talente artistice, cum este un pictor, de exemplu, să le poată ajuta pe victime să depășească mai ușor trauma prin care trec oferindu-le sprijin în dezvoltarea unor activități de creație.

Pe de altă parte, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului Timiș, reprezentată, astăzi, de directorul executiv Monica Trușcă, o instituție extrem de implicată în sprijinirea copiilor și a mamelor abuzate a afirmat că, raportat la numărul persoanelor care li se adresează cerându-le ajutor, ar fi necesare încă aproximativ 40-50 de adăposturi în Timișoara și alte 100 în județ, o doleanță care poate avea șanse reale de concretizare, având în vedere că în sală a fost prezent și președintele ATOP, Traian Stancu.

Pe de altă parte, adjunctul șefului poliției județene, comisarul-șef Dan Stoicănescu, instituția cu rol principal în această campanie, și-a arătat deschiderea pentru acordarea sprijinului efectiv tuturor instituțiilor implicate în acest proiect, așa cum, de altfel, a făcut-o și până acum.

Zilele acestea, oamenii legii vor împărți și pliante de informare – în jur de 6.000 – primăriilor, instituțiilor școlare, cetățenilor etc. care, astfel, vor putea lua la cunoștință despre aspectele esențiale și concrete ale pașilor ce trebuie urmați în cazurile de violență domestică.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *