Proiectul de Lege a pensiilor, blocat la Senat

cupon pensie 1

Proiectul noii Legi a pensiilor este blocat în Senat. Deşi trebuia să intre în dezbaterea Comisiei de Muncă în aceste zile, totul s-a amânat pentru săptămâna viitoare.

Proiectul noii Legi a pensiilor a intrat săptămâna trecută în dezbaterea comisiilor parlamentare, în două dintre ele primind deja avizele necesare.

În această săptămâna trebuia să intre pe ordinea de zi a Comisiei de Muncă, care este comisie de fond, nu s-a întâmplat acest lucru pentru că mai are nevoie de avizele altor comisii, potrivit România TV.

Şi cum nici săptămâna aceasta nu a intrat în dezbatere la Comisia de Muncă, probabil acest lucru se va întâmpla săptămâna viitoare, iar peste altă săptămână să ajungă şi în plenul Senatului.

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat zilele trecute că proiectul de Lege a pensiilor va intra în dezbatere la Comisia de muncă din Senat şi că speră să nu fie foarte multe amendamente pentru că eu garantez că legea devine inaplicabilă, întrucât niciun guvern nu poate să-şi asume o sumă mai mare decât cea pe care am prevăzut-o noi.

Guvernul a aprobat în octombrie proiectul noii legi a pensiilor. Potrivit proiectului, nicio pensie aflată în plată nu va scădea, iar în anul 2021, punctul de pensie va fi 1.875 de lei.

Proiectul de lege prevede creşteri etapizate ale punctului de pensie, până în anul 2021, pentru ca, din anul 2022, să fie aplicată noua formulă de calcul bazată pe Valoarea Punctului de Referinţă (VPR):
* 1.265 de lei în 2019;
* 1.775 de lei în 2020;
* 1.875 de lei în 2021, adică suma aferentă VPR nou introdus de 75 de lei, la care se adaugă majorarea de 10% aferentă sporurilor, acordului global şi altor drepturi de natură salarială pentru care s-au plătit contribuţii.

Din anul 2022 Valoarea Punctului de Referinţă se va indexa, anual, cu inflaţia şi 50% din creşterea reală a câştigului salarial mediu brut realizat.

Punctul de pensie va ajunge la 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie, fără a lua în calcul întoarcerea sarcinii fiscale. De altfel, pensiile nu mai sunt purtătoare de CAS şi CASS, aceasta fiind una dintre primele măsuri adoptate după schimbarea guvernării din 2016, precizează Ministerul Muncii.

Noua formulă de calcul a pensiilor: Ce modificări apar

În proiectul de lege se precizează că nicio pensie în plată nu va scădea. În cazul în care, în urma recalculării, va rezulta o sumă mai mică decât cea aflată deja în plată, atunci se va menţine suma în plată. Nu se modifică vârsta standard de pensionare, nici stagiul minim şi nici cel complet.

Proiectul de act normativ se bazează pe mai multe principii fundamentale, respectiv contributivitate, adică plată în funcţie de contribuţie, eegalitate, adică pensionari care au aceeaşi vechime, dar care au ieşit la pensie în momente diferite, primesc aceeaşi sumă de bani, solidaritate socială, adică generaţiile în activitate susţin, prin plata contribuţiilor lor, generaţiile de pensionari şi, în viitor, vor fi susţinute la rândul lor şi imprescriptibilitate, adică dreptul la pensie nu se poate prescrie.

Noul proiect introduce sintagma contribuţii „datorate şi plătite”, pentru calculul pensiei. Asta ca urmare a faptului că, în trecut, au fost numeroase cazurile în care angajatorii nu achitau taxele către stat.

Pentru a nu dezavantaja angajaţii, noua prevedere va fi luată în calcul doar pentru perioadele lucrate ulterior anului 2021, atunci când legea va produce efecte complete. Angajaţii nu vor fi penalizaţi pentru perioade lucrate anterior anului 2021, în cazurile în care angajatorii nu le-au achitat taxele, conform romaniatv.net.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *