
O tânără, victimă a unui incendiu, a supraviețuit aruncându-se de la înălțime. Acum se recuperează la Spitalul Județean Timișoara.
O tânără de 21 de ani, victimă a unui incendiu, a supraviețuit aruncându-se de la înălțime. În urma căderii, a suferit o fractură vertebrală gravă și a fost internată de urgență în Secția de Politraumatologie – Spitalul Judeţean Timişoara, sub îngrijirea doamnei dr. Cristina Popa.
Ulterior, pacienta a început recuperarea în cadrul Compartimentului Recuperare Medicală I din cadrul Secției Clinice Ortopedie 1, compartiment coordonat de conf. univ. dr. Anca Dinu, împreună cu echipa formată din medicii rezidenți dr. Raul Popa, dr. Bogdan Petriţan și fizioterapeutul Livinel Anghel Constantin.
„Recuperarea s-a realizat prin terapii moderne, incluzând sesiuni de reeducare a mersului cu ajutorul exoscheletului UAN.GO – un dispozitiv robotic purtabil de ultimă generație, care sprijină pacienții cu afecțiuni ortopedice sau neurologice să facă din nou pași și să își recapete mobilitatea”, a transmis Spitalul Judeţean din Timişoara.
Povestea acestei tinere ne arată cât de importantă este colaborarea între secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență Timișoara – de la urgențe până la recuperare – pentru ca pacientul să beneficieze de cea mai bună îngrijire posibilă.
La Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara , echipa multidisciplinară și tehnologia modernă se unesc pentru a reda pacienților speranța și pașii către o viață normală.
CITEȘTE ȘI: Turkish Airlines vine la Timișoara, cu 5 curse pe săptămână!
Sursa imagini: Spitalul Judeţean Timişoara


