O tânără muziciană din Timişoara are nevoie, URGENT, de ajutorul nostru! Ce se întâmplă astăzi

Carina Udriste

Are numai 17 ani, iar visul ei cel mare este să devină o muziciană cunoscută. „Ai credinţă în Dumnezeu. Există minuni!”, scrie, pe pagina ei de Facebook, Carina Udrişte, elevă olimpică de la Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu”, o tânără instrumentistă distinsă cu numeroase premii naţionale şi internaţionale în cadrul unor concursuri la care s-a făcut remarcată prin recitalurile sale la flaut, adevărate probe de talent pe care a reuşit, cu brio, să le treacă. Actualmente, adolescenta are de făcut faţă unei încercări grele.

Ea a fost diagnosticată anul trecut cu o boală gravă, de care poate scăpa doar în urma unei intervenţii chirurgicale pe creier, efectuată în Italia. Aceasta costă însă 25.000 de euro, o sumă ce depăşeşte cu mult posibilităţile financiare ale familiei Carinei, iar singura soluţie rămâne generozitatea semenilor care îi pot veni în ajutor.

Mica artistă suferă de epilepsie de lob temporal, cauzată de un chist localizat în creier. E nevoie de o operație care să îndepărteze chistul care continuă să crească, iar intervenţia ntervenţia va avea loc în martie, la o clinică din Padova.

Până acum, s-au strâns circa 15.000 de euro pentru aceasta, dar, întrucât fondurile sunt insuficiente, Asociaţia ProDurabil a hotărât să vină în ajutorul Carinei Udrişte, din convingerea că membrii comunităţii i se vor alătura.

Astăzi, la ora 18, în sala „Viena” de la Hotel Timişoara, bănăţenii cu suflet mare sunt aşteptaţi la evenimentul caritabil „Trandafirul Roz”, în cadrul căruia doritorii vor putea face donaţii pentru tânăra muziciană.

Mai mult, ei o vor şi vedea într-un recital, parte din spectacolul la care participă, în semn de solidaritate, şi alţi elevi de la Colegiul Naţional de Artă „Ion Vidu”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *