Miza adevărată a pachetului sofisticat de modificări a Codului fiscal și a scăderii contribuției la Pilonul II de pensii este mascată de clamata relaxare a contribuțiilor sociale și scădere a cotei unice pe venituri. În realitate, guvernanților chiar nu le pasă dacă salariile angajaților cresc cu doi lei sau scad cu 22,1 la sută. Înainte de a face o mică demonstrație în acest sens, să rezumăm modificările adoptate prin ordonanță de guvern.
În domeniul contribuțiilor sociale obligatorii, aceste schimbări vizează atât reducerea cotelor cumulate ale contribuțiilor sociale obligatorii, per total cu două puncte procentuale, de la 39,25 la 37,25 la sută, cât și reducerea numărului contribuțiilor sociale de la nouă (angajat și angajator), la doar trei, respectiv contribuția de asigurări sociale (CAS), în cotă de 25 la sută, contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS), în cotă de 10 la sută, ambele plătite pentru salariat de către angajator, și contribuţia asiguratorie pentru muncă, în cotă de 2,25 la sută, suportată de angajator.
Citeşte şi: Oficial DNA: Liviu Dragnea, urmărit penal pentru cinci infracţiuni! Ce acuzaţii i se aduc. Fiul şi fosta soţie, pe lista procurorilor
Se stabilește transferul sarcinii fiscale a obligațiilor privind contribuțiile sociale datorate de angajator la angajat în cazul veniturilor din salarii și asimilate salariilor. CAS și CASS ce se datorează de către persoanele fizice, respectiv de către angajați, inclusiv în cazul contractelor individuale de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial nu pot fi mai mici decât nivelul contribuţiilor sociale aferente salariului minim brut pe ţară. De asemenea, se stabilește o cotă suplimentară de CAS (de 4 la sută, respectiv de 8 la sută) pentru condiții deosebite, speciale sau alte condiții de muncă.
În domeniul impozitului pe venit, ordonanța prevede reducerea cotei de la 16 la 10 la sută. Alte modificări aduse Codului fiscal vizează majorarea nivelului venitului lunar brut în funcție de care se acordă deducerea personală.
În același timp, guvernul a comunicat că procentul de plată către Pilonul II de pensii se reduce de la 5,1 la 3,75 la sută, fără a fi afectată valoarea nominală actuală. Măsura se ia ca urmare a creșterii salariului mediu cu 20 la sută, de la 1 ianuarie 2018. Printre argumentele oficiale ale transferului contribuțiilor se află și acela că un număr de 157.798 de angajatori nu le-au achitat, la 30 septembrie 2017, pentru 2.076.097 de angajați.
Anterior adoptării „revoluției fiscale” se susținea că aceasta cuprinde „măsuri importante pentru cetățeni”. În prezent, la salariul mediu brut pe economie de 3.131 lei se plătesc contribuțiile sociale prezentate în continuare. Salariatul achită: 329 lei CAS (10,5 la sută), 172 lei CASS (5,5 la sută) și 16 lei la Fondul de șomaj (0,5 la sută), în total 517 lei. Angajatorul achită, pentru salariat: 495 lei CAS (15,8 la sută), 163 lei CASS (5,2 la sută), 16 lei la Fondul de șomaj (0,5 la sută), 27 lei pentru concedii și indemnizații (0,85 la sută), 8 lei creanțe salariale (0,25 la sută) și 5 lei la Fondul de risc și accidente, în total 714 lei. Împreună acum angajatul și angajatorul plătesc 1.231 lei contribuții sociale. Impozitul pe venit (16 la sută) datorat de salariat este de 418 lei. Prin urmare, el rămâne în mână cu 2.196 lei. Pentru ca să-i asigure acest salariu net, angajatorul însă cheltuie 3.845 lei.
De la momentul aplicării „revoluției fiscale” (1 ianuarie 2018), la o creștere a brutului cu 20 la sută, adică cu aproape echivalentul contribuțiilor plătite în prezent de angajator, acesta ar ajunge la 3.757 de lei. La această sumă, salariatul va plăti 1.315 lei contribuții sociale, iar angajatorul 84 lei, adică un total de 1.399 lei. Față de ceea ce se plătește în prezent, această sumă va fi mai mare cu 169 lei, ceea ce reprezintă… o creștere de 9,2 la sută!
Deci, printr-un simplu artificiu de calcul a fost mărită baza de impozitare, pentru ca veniturile la pensii și sănătate să sporească cu 9,2 la sută, în condițiile în care salariatul „beneficiază” de o majorare pe hârtie de 20 sută, în mână alegându-se în plus cu… doi lei (a spus-o ministrul finanțelor)! La majorarea obținută astfel, la fondul de pensii se adaugă și cea provenită din scăderea contribuției la Pilonul II, pentru a o crește pe cea de la stat.
Poate că acest simplu calcul nu este exact la zecimală, dar el demonstrează fără echivoc că, în loc să scadă, contribuțiile sociale cresc, demontând întreaga propagandă manipulatoare în jurul subiectului. Mai mult de atât, ce face statul acum este o creștere artificială semnificativă a contribuțiilor sociale și nici pomeneală de o scădere a lor. Pe termen lung efectul este à la Caritas, statul trebuind să plătească viitorilor pensionari sume proporționale cu această creștere.
La un moment dat, însă, balonul va exploda, iar acesta nu este foarte depărtat – la pensionarea generației decrețeilor. Prin urmare, statul amanetează viitorul de pensionari, dacă se mai poate vorbi de acesta, al celor ce sunt încă activi, al copiilor noștri.
Dincolo de primitivismul și cinismul propagandei PSD se ascunde însă o realitate neiertătoare. Nu ar fi fost mai normal ca aceasta să fi fost prezentată în mod transparent? Mascând-o, însă, PSD poate găsi mereu alți vinovați decât cei reali – cum ar fi multinaționalele, băncile și patronii – iar partidul, paradoxal, va continua să crească vertiginos în sondaje…