
O nouă ediție a Târgului Olarilor, într-o localitate timișeană.
Manifestare tradițională a locuitorilor din zona Făgetului, Târgul Olarilor din localitatea timișeană Jupânești va avea parte anul acesta de o nouă ediție, a 44-a, care este programată să se desfășoare duminică, 31 august, cu începere de la ora 10, în cunoscuta Poiană a Olarilor de la intrarea în sat.
Alături de târgul propriu-zis, la care meșterii ceramicii populare sunt așteptați să-și expună produsele, administrația locală a orașului Făget a pregătit și un spectacol folcloric, la care-și vor da concursul soliștii Otilia Radu, Costel Bambu, Theea Ploscariu, Mario Raul Cazac, Miriam Stan, Patrick Pop, Beatrice Chipereanu, precum și membrii ansamblului folcloric Făgețeana și, respectiv, ai formației instrumentale coordonată de Ionel Radu.
Avându-și originea în Evul Mediu, când locuitorii satului Jupânești au dobândit privilegiul de a-și comercializa produsele ceramice, tradiția Târgului Olarilor a fost reluată acum aproape jumătate de secol, pentru a conserva acest patrimoniu de tehnică tradițională.


