O mare fabrică se construieşte într-o comună de lângă Timişoara. Investiţia este de 300 de milioane de euro şi vor fi cel puţin 300 de locuri de muncă

sanandrei 3

O investiţie de amploare este pe cale să se producă într-o comună de lângă Timişoara. Este vorba de o fabrică de seringi perfuzabile, situată în zona industrială a localităţii Sânandrei, a cărei construcţie va începe în această vară.

Valoarea investiţiei se ridică la 300 de milioane de euro şi va fi nevoie de cel puţin 300 de angajaţi care să asigure forţa de muncă necesară.

Înnoirile din comună sunt dublate de lucrările din infrastructură, privind canalizarea, reţelele electrice şi asfaltarea.

„În acest an, avem 40 de proiecte propuse pentru a fi realizate. Unele sunt cu finanţare europeană, altele se bazează pe fonduri guvernamentale, prin PNDL, dar şi prin venituri proprii sau de la consiliul judeţean. Sunt proiecte pentru toate cele trei localităţi ale comunei, adică Sânandrei, Carani şi Covaci”, a declarat primarul Claudiu Coman.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *