O judecătoare celebră a fost exclusă din magistratură. Definitiv!

Lavinia Nicoleta Cotofana 1

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul declarat de Lavinia Nicoleta Coțofană, judecător în cadrul Judecătoriei Arad, împotriva încheierii din 14 septembrie 2014, prin care aceasta a fost exclusă din magistratură, astfel că decizia a rămas definitivă, scrie specialarad.ro.

Ea a comentat pe Facebook decizia completului de 5 judecători, scriind: „Am luat act cu surprindere de decizia pronuntata de Completul de 5 judecatori al ICCJ in dosarul 70/1/2017. Am convingerea ferma ca este vorba despre o eroare judiciara, rezervandu-mi dreptul de a detalia suplimentar in momentul in care voi primi motivarea deciziei.

In opinia mea, decizia de excludere din magistratura a unui judecator pentru ca si-a indeplinit obligatia legala de a sesiza Ministerul Public in legatura cu indiciile de infractiuni sesizate in exercitarea functiei de magistrat, conform legii, dovedeste pe deplin necesitatea mentinerii Mecanismului de Cooperare si Verificare in Romania.

Pe de alta parte, mentinerea unei asemenea decizii, la care au contribuit persoane din institutii cheie ale statului de drept (Inspectia Judiciara, Csm) si care au fost apte sa determine Hotararea ICCJ pronuntata astazi, ma indreptateste sa subliniez afirmatiile Ministrului Justitiei din Romania si anume ca <<justitia din Romania scartaie din toate incheieturile>>.

Probabil ca devoalarea pe deplin a unui modus operandi din cadrul Inspectiei Judiciare, care se regaseste in Cazul Cotofana, ar sublinia in acest moment dimensiunea reala a problemelor structurale cu care se confrunta, in mod critic, justitia din Romania.

Sunt ferm convinsa ca mentinerea de catre ICCJ a hotararii de excludere a mea din magistratura este de natura a temporiza inevitabila readucere a Inspectiei Judiciare in pozitia de institutie cheie si responsabila a statului de drept, care oricum se va intampla.

Pe de alta parte am convingerea ca o decizie contrara celei de astazi ar fi pus reflectorul asupra obligatiei legale a judecatorilor de a sesiza infractiunile comise in instanta, reflector care se doreste a fi stins, in dauna justitiabililor”.

Acum câteva luni, întreaga presă națională vuia că Serviciul Român de Informații și-a infiltrat un om în Justiție. Vorbim despre cazul judecătoarei Lavinia Nicoleta Coțofană, fost ofițer SRI, ajunsă să îmbrace roba de magistrat și care, atunci, dorea să candideze pentru un fotoliu în Consiliul Superior al Magistraturii.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *