O fermă bănăţeană de familie se ia la trântă cu marile companii agricole străine

maxagro

Nu în fiecare an se întâmplă ca o societate cu profil agricol să cucerească Trofeul de Excelenţă în afaceri, la nivelul judeţului Timiş. Este o distincţie acordată firmelor care au o vechime de 25 de ani în business şi, desigur, rezultate excelente. De asemenea, nu întotdeauna companiile care primesc din partea Camerei de Comerţ distincţia cu pricina sunt cu capital românesc.

În acest an, însă, un grup de firme agricole, pe deasupra având exclusiv acţionari autohtoni, va culege laurii la Gala Excelenţei în Afaceri – Topul Firmelor din Județul Timiș. Vorbim despre Maxagro din Gătaia, care se află în al 26-lea an de activitate, răstimp în care – deşi a pornit la drum ca o afacere de familie şi aşa a rămas până astăzi – a crescut ca Făt-Frumos, având actualmente circa 300 de angajaţi, exploatând peste 10.000 de hectare de pământ, 2.000 de vaci de lapte şi realizând investiţii care, de-a lungul anilor, însumează circa o sută de milioane de euro!

Agricultură de înaltă precizie la Gătaia

Prin suprafaţa mare exploatată, Maxagro se află printre primele zece ferme din Timiş, în sectorul vegetal, concurând cu o seamă de companii cu capital străin. Cu peste 10.000 de hectare pe care cultivă grâu, orz, triticale, porumb, rapiţă, floa­rea-soarelui şi lucernă, ferma familiei Zifceak are şi o capacitate de însilozare de invidiat, fiind vorba despre nu mai puţin de 38.000 de tone!

Foarte recent, graţie unei investiţii de cinci milioane de euro, ferma s-a dotat cu maşini şi utilaje agricole de cea mai înaltă performanţă. „Între altele, maşinile noastre au capacitatea de a analiza calitatea solului şi de a administra pe diferite porţiuni cantitatea optimă de fertilizant. De asemenea, datorită ghidajului GPS de care dispun, lucrează cu o precizie de plus-minus trei centimetri”, ne destăinuie Iojic Zifceak, care conduce afacerea alături de fratele său Ianco, acesta din urmă din poziția de președinte al grupului Maxagro. Datorită flotei de maşini foarte puternice, Maxagro este, de altfel, şi un însemnat furnizor de servicii agricole pentru o serie de alte ferme mari, care lucrează suprafeţe întinse şi au nevoie, totodată, de lucrări agrotehnice efectuate foarte bine și într-un timp scurt.

O producţie de 36.000 de litri de lapte pe zi

La fel de spectaculoasă este şi dezvoltarea pe partea zootehnică, unde Maxagro a ajuns pe prima poziţie, la nivel de judeţ, în ceea ce priveşte numărul de vaci de lapte şi, desigur, ca producţie realizată.

Actualmente, efectivul de animale al fermei se apropie de 2.000. Nu numai volumul impresionează, ci şi tehnologizarea, începând cu condiţiile în care sunt crescute animalele şi continuând cu sala de muls ultramodernă, prepararea furajului sau evacuarea automatizată a dejecţiilor, care ulterior sunt utilizate atât pentru producţia de energie, cât şi pentru cea de fertilizant natural.

„Realizăm o producţie de 36.000 de litri de lapte pe zi şi dorim să ne îmbunătăţim performanţa. Vacile noastre sunt din rasa Holstein şi ne-am propus, între altele, să dezvoltăm propria noastră bază genetică, pentru a obţine animale foarte bine adaptate la condiţiile din ferma noastră”, susţine Leonard Gonciulea, managerul Maxagro. Precizia şi eficienţa sunt cuvintele de ordine şi pe componenta zootehnică a fermei din Gătaia, fiecare vacă în parte fiind monitorizată zi de zi în ceea ce priveşte capacitatea productivă.

O remarcabilă producţie de electricitate din… gunoi de grajd

Spectaculoasă este şi gestionarea dejecţiilor animaliere în cadrul fermei din Gătaia, care extrage biogaz cu ajutorul căruia, printr-o instalaţie de cogenertare foarte performantă, produce şi livrează în sistemul energetic naţional un volum apreciabil de energie electrică, dar şi agent termic utilizat strict în fermă. Este vorba, mai precis, despre o capacitate de producţie de un megawatt pe oră. „Producem de 60 de ori mai multă energie decât consumăm în ferma noastră! Tot prin exploatarea biogazului extras din gunoiul de grajd realizăm şi energia termică necesară şi pe viitor dorim să o folosim şi în alte spaţii, inclusiv la o instalaţie pentru uscarea cerealelor”, ne dezvăluie Leonard Gonciulea.

La Gătaia, iată, avem o fermă la fel de performantă pe partea vegetală şi pe cea zootehnică, având nu doar un volum mare de activitate, dar şi o eficienţă care o face să rivalizeze cu exploataţii de top din Europa şi care, în plus, nu intenţionează să se oprească din dezvoltare. Iată că se poate răzbate şi cu capital integral românesc, într-o bătălie dură cu cel străin, prezent masiv în agricultura din patrie şi îndeosebi în regiunea noastră vestică.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “O fermă bănăţeană de familie se ia la trântă cu marile companii agricole străine

  1. Cînd citesc asemenea stiri despre.companii romanesti cu actionariat român ma gîndesc că inca nu este pierdută aceasta tara , ca inca mai avem șanse , ar trebui ca asemenea oamenii sa fie numiti in guvern , în loc de acesti politicieni care au în curriculum numai slujbe la stat si nu stiu ce inseamna o afacere .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *