O comună din Timiş se populează pe zi ce trece. Tot mai mulţi orăşeni îşi construiesc case în localitatea situată la 20 km de Timişoara

Sistem de canalizare într-o comună timișeană

O comună din Timiş se populează pe zi ce trece. Tot mai mulţi orăşeni îşi construiesc case în localitatea situată la 20 km de Timişoara. O evoluție ascendentă are, din punct demografic, comuna Sacoșu Turcesc. Cel care susține această idee este chiar primarul Gabriel Koller, acesta declarând că, în cele șapte sate aparținătoare, trăiesc astăzi cu aproximativ 700 de locuitori mai mulți decât locuiau aici în 1990.

Aceasta, cu toate că, la ultimul recensământ, cel din 2011, au fost înregistrați doar 3.065 de locuitori, iar la cel din 1992 erau 3.037.

Edilul-șef declară că aportul de populație este reprezentat de orășenii care au investit într-o locuință în comună, dar nu și-au schimbat domiciliul din municipiul Timișoara, chiar dacă locuiesc într-una dintre așezările de aici.

Interesant este și faptul că, din motive ocupaționale, o proporție importantă dintre cei cu domiciliul stabil în comună în realitate nu locuiesc efectiv aici, cei mai mulți fiind plecați la muncă în străinătate.

Koller crede că în jur de 30-40 la sută din populația activă de astăzi se află în această situație. Destinațiile preferate sunt Italia, Franța, Germania și Austria. Grosul printre cei plecați pentru un rost de viață mai bun îl reprezintă tinerii, iar acest lucru, pe termen lung, nu este o veste nici bună, nici rea, ci… amestecată.

Întrebarea care se pune este mereu aceeași: câți dintre aceștia se mai întorc, câtă vreme în afara agriculturii din zonă, nici o altă oportunitate, cu excepția navetei, nu trece linia orizontului? Greu de anticipat.

După cum arată în prezent centrul de comună Sacoșu Turcesc, localitatea cea mai mare, ce are circa 1.000 de locuitori, dar și multe dintre satele aparținătoare, mai mari sau mai mici, de 600 sau de numai 200-300 de suflete, acest areal timișean nu pare a se fi cufundat în cenușiul altor localități aflate la distanțe similare de un oraș.

Dimpotrivă, am spune. Casele noi sau renovate coexistă cu altele care au înfruntat timpul, iar strada principală are animația ei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *