Activitatea infracțională din Timișoara a atins cote alarmante. Poliția se mulțumește să ridice din umeri și, eventual, să tragă un semnal de alarmă

spargere vila

Octombrie 2016. Un tip înarmat și cu cagulă pe față a intrat într-un bar din Calea Aradului, amenințând-o pe una dintre angajate să îi dea toate încasările.

Două luni mai târziu, o bijuterie din cartierul Iosefin a fost prădată de hoții care au plecat cu seiful de valori. În această primăvară, sediul uneia dintre cele mai cunoscute firme de curierat a fost jefuit. A urmat un magazin situat tot în zona de nord a orașului, la fel de cunoscut, specializat în comercializarea de produse electrocasnice.

Recent, o altă bijuterie din centrul Timișoarei a rămas fără seiful cu bunuri în valoare de 100.000 de euro. În ultima lună, zeci de apartamente, din zona de nord a orașului, au fost răvășite de hoți.

În mijloacele de transport în comun, tramvaie mai cu seamă, nici un călător nu mai este în siguranță: se fură ca în codru din genți, din buzunare, de peste tot. Pe străzi și-n parcările dintre blocuri, mașinile sunt sparte și golite de conținut în doar câteva minute.

Cam așa se prezintă situația din ultimele luni în ”Orașul Florilor”, care a început să fie ”năpădit” de hoți de toate vârstele și de toate soiurile: specializați în spargeri de locuințe, în furturi din mașini, din buzunare și în tâlhării.

Poliția și autoritățile locale încearcă să ascundă problema sub preș, mai ales că multe dintre plângeri nu au fost soluționate, autorii faptelor rămânând necunoscuți. De altfel, acest lucru reiese și din raportarea numărului copleșitor de plângeri depuse la poliție la procentul mic (de doar 20 la sută din totalul dosarelor) al celor de furt înregistrate la parchetul local.

Mai grav este însă faptul că, de la an la an, hoții par să prindă tot mai mult curaj. Dacă, în trecut, se fereau să dea vreo lovitură când știau că prin preajmă se poate afla o altă persoană, acum au ajuns să amenințe cu arma sau să intre în case peste proprietari.

Pe de altă parte, unii dintre ei au ”avansat” de la furturi de portmonee… la seifuri, de exemplu. Situația este cu atât mai gravă cu cât sezonul concediilor de vară se apropie cu pași repezi și reprezintă o nouă ”oportunitate” pentru hoți de a-și face și mai mult de cap.

În astfel de condiții, cetățeni sunt avertizați să nu-și lase bunurile de valoare la vedere și să nu… mediatizeze în stânga și-n dreapta sau pe rețelele de socializare perioada în care lipsesc de acasă, pentru a nu oferi ei înșiși un pont celor certați cu legea, care nu vor ezita să recurgă la noi ”lovituri”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

5 thoughts on “Activitatea infracțională din Timișoara a atins cote alarmante. Poliția se mulțumește să ridice din umeri și, eventual, să tragă un semnal de alarmă

  1. Si avem politie locala, politie nationala. Intrebare astea cu ce se ocupa? Ce face primarul Robu? Ce masuri se iau la nivel de municipiu? Rusine……

  2. Caaareee poliție , cică cetățenii sunt avertizați să ….ce , să prindă ei hoții în final , pt. că cei abilitați fac ce ?

  3. ce politie la sacalaz dupa aproape un an de la un furt din locuinta cu inregistrare video si nume exact de persoana nu sa nimic nici recuperare de bunuri nici sactionarea celui in cauza

  4. Cata vreme la o sectie de politie care cuprinde aproape un sfert din Timisoara sunt in schimbul II ( dupa-amiaza) doi sau trei agenti si seful de schimb….Unde sa se imparta?…Abia fac fata la apelurile pe 112 , cand sa mai faca pande, patrulari, controale si alte activitati specifice?… Sa mearga reporterii la sectii sa vada – pe bune – cati oameni sunt intr-un schimb…..

  5. Care politisti? Cei locali care fac circulatie ca acolo mai iese ceva si asta doar in zona centrala? Bine ca le zice politisti dar ei nu prind un hot din masini sau locuinte dar au pretentii sa aiba avantajele politistilor nationali.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *