Reînfiinţată în 2008, comuna Pesac a reuşit, în anii din urmă, să-şi rezolve o parte din necesarul de infrastructură. Astfel, de anul trecut are sistemul de alimentare cu apă finalizat, dar nu şi gospodăriile branşate, fiind funcţionale doar cişmelele stradale, şi circa 30-35 la sută din lungimea străzilor cu asfalt.
Neavând resurse financiare pentru a-şi finanţa aceste investiţii, Pesacul a învăţat lecţia proiectelor şi a atragerii de fonduri. Un astfel de proiect este cel de un milion de euro prin care îşi va înfiinţa sistemul de canalizare şi va realiza staţia de epurare.
Pentru completarea infrastructurii, autoritatea publică locală a depus, în vederea obţinerii de finanţări, cinci proiecte de investiţii noi, care aşteaptă evaluarea.
Două dintre acestea se referă tot la utilităţi, respectiv la extinderea alimentării cu apă (investiţie prin care se vor executa şi branşamente la gospodării) şi la extinderea canalizării pe toate străzile pe care proiectul deja amintit nu le-a putut cuprinde. O altă investiţie vizată este cea de modernizare a drumurilor interioare, prin care se va realiza asfaltarea completă a comunei.
Alte două proiecte sunt dedicate realizării unui corp nou la şcoala gimnazială (pentru suplimentarea numărului de săli de clasă şi realizarea unei săli de sport) respectiv dotării căminuluui cultural. Cu aceste proiecte, dacă vor primi finanţare, Pesacul îşi va rezolva principalele nevoi de infrastructură publică.