O bătrânică din Lipova a primit în dar o casă

batrana lipova

Crucea Roșie Arad și subfiliala din Lipova au inițiat o activitate de sprijin umanitar. Beneficiara este Stanciu Magdalena, o bătrânică singură ce trăiește dintr-o pensie de 438 de lei și a cărei casă devenise o ruină nelocuibilă.

Cu sprijinul Primăriei Lipova, a bisericii penticostale, i s-a construit o nouă căsuță, materialele costând 8000 de lei. Facturile au fost plătite de Crucea Roșie, iar manopera a fost asigurată de biserică.

A renunţat la contracte de 500 de euro pe minut, fiind atrasă definitiv de un loc sfânt. Îşi va spune povestea în biserica unei comune din Timiş

”Felicităm inițiativa voluntarilor din Lipova, sperăm că am adus o bucurie doamnei, care are acum o căsuță în care să își trăiască bătrânețea. Dânsa nu are niciun alt sprijin în familie. Mulțumim de asemena pentru implicarea autorităților publice, bisericii, care ne-au ajutat, voluntarilor care au dus și un pachet de alimente doamnei. Sperăm ca și în viitor să mai putem ajuta acolo unde e nevoie pentru alinarea suferinței umane”, a declarat Iudita Cuvineanu, președintele Crucii Roșii Arad.

Sursa: arq.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *