Nunţi „all inclusive” pe bandă rulantă, într-o comună timişeană

Dacă în multe localităţi timişene, cu populaţie îmbătrânită sau doar… rarefiată din cauza plecărilor masive în străinătate, nu se mai oficiază căsătorii decât arareori, în comuna Darova nunţile sunt foarte dese, iar tradiţia care spune că vizita pe la Starea Civilă, cununia de la biserică şi petrecerea trebuie să aibă loc în aceeaşi zi se păstrează şi acum cu sfinţenie.

„Anul trecut şi-au unit destinele 46 de cupluri de localnci, iar anul acesta a fost rândul altor 28 de perechi din Darova să spună <<Da>> şi să-şi întemeieze familii. Majoritatea aleg perioada de vară pentru cununii, pentru că atunci se întorc acasă şi tinerii care muncesc în afara graniţelor ţării.

Cele mai numeroase nunţi au loc în lunile iulie şi august, când oficiez şi câte patru căsătorii pe zi, apoi lucrurile se mai liniştesc. Cert e că, dincolo de fireasca dorinţă de a porni la drum alături de cel drag, oamenii sunt îmboldiţi înspre… grabnică însoţire şi de legislaţia de peste hotare. Acolo, după împlinirea vârstei de 26 de ani, se achită o taxă de celibat, aşa cum se întâmpla şi în România în timpul regimului comunist.

De aceea, tinerii se grăbesc să facă pasul matrimonial înainte de a fi… buni de plată. Aşa că mărităm fete şi însurăm băieţi… la foc continuu. Am avut situaţii în care au fost cununii civile programate şi vineri, şi sâmbătă şi duminică, la rând. După semnarea actelor, tinerii însurăţei se duc la biserică să-şi jure credinţă în faţa altarului, iar apoi se întind mesele. La Darova se păstrează acest obicei din vechime, nunta… <<all inclusive>> „, ne spune Sorin Tilihoi, primarul comunei timişene.

Tot el adaugă că, odată pirostriile puse, tinerii vor să-şi asigure un acoperiş deasupra capului: sunt peste 600 de cereri de locuri pentru case noi, iar altele, nu puţine, sunt deja ridicate…


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “Nunţi „all inclusive” pe bandă rulantă, într-o comună timişeană

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articole similare