Noi modalităţi de plată a taxei pentru paşaport

Peste un milion de persoane s-au programat online pentru a obține pașaport prin intermediul platformei electronice puse la dispoziție de MAI

Digitalizarea serviciilor publice aduce importante schimbări în ceea ce privește modalitățile de achitare a contravalorii pașaportului. Astfel, contravaloarea pașaportului se achită în contul Companiei Naționale “Imprimeria Națională” – S.A. (CNIN) prin mijloace de plată online, inclusiv SNEP – ghiseul.ro sau unități bancare cu care CNIN încheie convenții în acest scop.

Începând cu data de 7 septembrie, plata contravalorii pașaportului se poate efectua astfel: în numerar sau, după caz, prin intermediul POS-urilor, la casieriile unităților CEC Bank;online, prin platforma de plăți virtuale ghiseul.ro.

De asemenea, toate plățile care au fost efectuate în conturile Instituțiilor Prefectului deschise la trezorerie, prin modalități variate (virament bancar, mandat poștal, mijloace de plată online,etc.), vor putea fi utilizate de solicitanții serviciilor de pașapoarte în vederea eliberării documentelor de călătorie și după intrarea în vigoare a modificărilor legii nr. 248/2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Totodată, pentru a veni în sprijinul cetățenilor, în situația în care în perioada 02–06 septembrie 2020, Instituțiile Prefectului vor încasa prin casieriile proprii și/sau conturile deschise la trezorerie, sumele reprezentând contravaloarea pașapoartelor iar dovada plății rămâne valabilă pentru depunerea cererii de eliberare a pașaportului. În ceea ce privește recuperarea contravalorii pașaportului achitată eronat sau pentru care nu a fost prestat serviciul aferent, aceasta se realizează, la cerea scrisă a plătitorului, adresată CNIN, însoțită de documentul cu care s-a efectuat plata, în cel mult 5 zile lucrătoare de la depunerea acestei cereri. Situațiile în care contravaloarea pașapoartelor simple, electronice/simple temporare a fost achitată până la data intrării în vigoare a prezentului act normativ, rămân supuse prevederilor normative incidente la data efectuării plății, inclusiv în ceea ce privește procedura de restituire a contravalorii pașapoartelor.

 

argument.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *