Noi mişcări de trupe la ACS Poli

ACS Poli Timisoara 4

La o zi după ce a anunţat transferurile jucătorilor Alex Munteanu, Valentin Creţu şi Gabriel Vaşvari, ACS Poli Timişoara a oficializat trei mutări noi, două reveniri din împrumuturi şi o despărţire.

Au fost aduşi Cristian Melinte (fundaş central, 29 de ani, fost la ACS Poli, ultima dată la Concordia Chiajna, a semnat pe două sezoane), Ştefan Covalschi (fundaş stânga, 22 de ani, ultima dată la CS Afumaţi, în Liga a II-a, a semnat pe trei ani) şi Alexandru Ţigănaşu (fundaş stânga, 27 de ani, ultima dată la CSM Poli Iaşi, a semnat pe doi ani), fiind totodată rechemaţi în alb-violet tinerii Radu Motreanu (fundaş dreapta, împrumutat în stagiunea recent încheiată la ASU Politehnica Timişoara, unde a fost unul dintre cei mai folosiţi jucători din lotul aflat sub comanda lui Sorin Brîndescu) şi Denis Golda (atacant, împrumutat în ediţia 2016-2017 la Ripensia Timişoara).

Totodată, gruparea timişoreană din primul eşalon fotbalistic s-a despărţit de fundaşul dreapta Bogdan Străuţ, acesta devenind al doilea jucător care pleacă în această vară de la ACS Poli, după mijlocaşul dreapta Cristian Bărbuţ, ajuns la CSU Craiova.

De asemenea, de la echipa secundă au fost promovaţi Denis Haruţ, Cristian Podină, Cosmin Bîrnoi, Lucian Oprea şi Sebastian Velcotă.

Iar noutăţile nu se opresc aici! Sorin Bălu, unul dintre „secunzii” lui Ionuţ Popa în stagiunea precedentă, va prelua frâiele echipei secunde, care activează în Liga a III-a, doar antrenorii Octavian Benga şi Petru Ţurcaş rămânând pe poziţii la prima garnitură polistă, evident, alături de reconfirmatul Popa.

Alb-violeţii vor avea, în sfârşit, un preparator fizic, clubul bănăţean bătând palma cu Mihai Alexandru, care a mai ocupat în trecut această funcţie la trupa de pe Bega.

În fine, Radu Birlică va ocupa postul de vicepreşedinte, având şi sarcina de a atrage sponsori.

Foto: CONSTANTIN DUMA


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *