Noi informaţii din cazul Ilie Năstase: Era aproape de comă alcoolică

Preşedintele Federaţiei Sindicale a Poliţiştilor SED LEX, Florin Vîlea, a oferit noi precizări cu privire la evenimentul în care a fost implicat Ilie Năstase, în cadrul unei intervenţii telefonice la postul de televiziune Antena 3. Vîlea a spus că Nastase era aproape de comă alcoolică.

”Ar trebuie să lămurim ceea ce se întâmplă în astfel de cazuri. Nu putem să tratăm diferit în funcţie de persoana care se află la volan. Dacă se întâmpla un accident de circulaţie, noi eram vinovaţi. Să înţeleagă opinia publică, domnul Ilie Năstase, în momentul în care a suflat în etilotest avea 0,55, era aproape de comă alcoolică.

Cum să îl trateze colegii noştri? Să îşi scoată cascheta şi să spună ne scuzaţi că am oprit?

Ilie Năstase trebuie să dea un exemplu tineretului din România. Ce să înveţe de la el? Nu contează persoana. Legea trebuie aplicată pentru toată lumea”, a spus Florin Vîlea, preşedintele Federaţiei Sindicale a Poliţiştilor SED LEX, la Antena 3.

Poliţiştii bucureşteni au deschis dosar penal pe numele fostului jucător de tenis Ilie Năstase pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, după ce acesta a fost oprit la un control, pe Şoseaua Nordului din Capitală, fiind în stare de ebrietate şi a adresat injurii agenţilor.

Reprezentanţii Brigăzii Rutiere a Capitalei au anunţat că, în jurul orei 4.45, pe Şoseaua Nordului, în zona ambasadei Chinei, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 72 de ani.

„În jurul orei 4.45, pe Şos Nordului, zona ambasada Chinei, poliţiştii Brigăzii Rutiere au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 72 de ani.

Întrucât acesta se afla într-o vizibilă stare de ebrietate, i s-a solicitat să fie testat cu aparatul alcooltest, moment în care a devenit recalcitrant, a adresat injurii poliţiştilor, motiv pentru care a fost încătuşat şi condus la sediul INML pentru recoltare de mostre biologice”, a informat Poliţia cu privire la evenimentul cu pricina.

”Miliţienii, că nu pot să le zic poliţiştii. Poliţiştii nu sunt agresivi. Am făcut doi metri din Parcul Herăstrău şi m-au oprit. Aţi băut? Da, trei beri.

Haideţi, domnul Năstase, aţi băut mai mult. M-au pus să suflu. Am spus că nu, vreau să merg la miliţie şi să suflu.

M-a tras unul din maşină, m-a dat cu faţa de asfalt, s-a urcat unul pe mine şi mi-a pus cătuşele. Într-un fel m-au bătut înainte.

După ce mi-a făcut testul alcool, a ieşit 0,05, a venit un alt miliţian şi a spus că trebuie să îi luăm sânge ăstuia, că a băut”, a fost replica lui Năstase după ce scandalul a ajuns în spaţiul public, scrie mediafax.ro.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “Noi informaţii din cazul Ilie Năstase: Era aproape de comă alcoolică

Lasă un răspuns