
Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, la începutul reuniunii Consiliului European, întrebat fiind despre amenințarea unui atac rusesc asupra Uniunii Europene, că în acest moment oamenii ar trebui să rămână calmi când vine vorba de acest scenariu pentru că „suntem mult mai puternici economic decât Rusia”.
Președintele Nicușor Dan participă joi la reuniunea Consiliului European, unde printre temele principale se numără ajutorul pentru Ucraina, sancțiunile și activele înghețate ale Rusiei.
La începutul reuniunii, șeful statului a fost întrebat de reporterii prezenți la Bruxelles despre cum se pregătește România pentru scenariul unui atac al Rusiei asupra Europei. În replică, Nicușor Dan a amintit că „avem un război hibrid de cel puțin 10 ani, în estimarea mea, avem provocări pe care le vedem pe toată frontiera estică a Uniunii”, conform hotnews.ro.
De asemenea, președintele a reiterat nevoia de pregătire pentru a descuraja Rusia și a reiterat faptul că pachetele de sancțiuni produc efecte:
„Nu e o noutate că trebuie să ne pregătim, să ne echipăm pentru a descuraja Rusia să se gândească la un atac asupra Europei. Pentru moment, mesajul meu este ca oamenii să stea calmi pentru că suntem mult mai puternici economic decât Rusia și că dacă ne pregătim, nu există acest pericol”.
CITEŞTE ŞI: Avertizare de vânt puternic, cu rafale de până la 90 km/h, în vestul ţării
Sursa foto: presidency.ro



#marioneta
#🤪