
Doi români au murit pe loc și alți doi au fost răniți, printre care un copil de 8 ani, în urma unui accident rutier grav produs, diminică, pe drumul Razgrad – Ruse, lângă satul Oseneț, anunță stirileprotv.ro.
Potrivit primelor informații, în accident au fost implicate un autoturism, în care se aflau cei patru români, și un camion, condus de un tânăr de 23 de ani din Târgoviște.
Potrivit site-ului dariknews.bg, copilul este în stare gravă, fiind în comă. Cea de-a patra victimă, un bărbat de 43 de ani, a suferit o fractură de claviculă și alte traumatisme.
Pe de altă parte, site-ul jurnalgiurgiuvean.ro scrie că una dintre victime era prinsă sub camion, iar cealaltă era încarcerată în autoturism.
Potrivit poliției locale, autoturismul se deplasa dinspre Razgrad spre Ruse în momentul impactului cu camionul, care circula din direcția opusă.