Nelu Tătaru spune că se ia în calcul închiderea teraselor: ‘În funcţie de evoluţie, vor fi şi anumite restricţii’

nelu tataru 2

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, admite că ar putea fi reintroduse anumite restricţii pentru funcţionarea teraselor, în funcţie de evoluţia numărului de cazuri de COVID-19. El a declarat, duminică, că măsurile de relaxare introduse după starea de urgenţă au fost agreate şi de patronatele din sectorul HoReCa, iar proprietarii teraselor ar trebui să le respecte.

Întrebat dacă ia în calcul posibilitatea adoptării unei măsuri care să prevadă închiderea teraselor la ora 22,00, ministrul Sănătăţii a afirmat:

„În funcţie de evoluţie, vor fi şi anumite restricţii. Noi nu vrem să fie restricţii. Noi vrem ca toată lumea să conştientizeze şi să respecte acele norme. Când am făcut acele măsuri de relaxare, le-am făcut însoţite şi de un ordon de ministru, comun cu ministrul de resort, care prevedeau şi acele norme de funcţionare şi desfăşurare.

CITEŞTE ŞI: Ar putea începe carantinarea zonelor afectate masiv de COVID-19

Toată lumea şi le-a asumat, inclusiv acei agenţi economici care deschid în acel sens afacerile, dar rămâne să le şi respecte. În condiţiile în care nu vor fi respectate, vor fi şi controale mai înteţite în următoarea perioadă”, conform stiripesurse.ro.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Nelu Tătaru spune că se ia în calcul închiderea teraselor: ‘În funcţie de evoluţie, vor fi şi anumite restricţii’

  1. Daca aveau ceva minte in cap nici nu le deschideau,nu deschideau nici centrele comerciale,molurile,pietele,sali de gimnastica inca citeva luni,cu masuri compensatori financiare si poate epidemia nu avansa asa de rapid,acum se pare ca orice masura s ar mai lua este tardiv plus nu vad de ce s a renuntat la portul mastii obligatoriu si pe strada cind exista studii ca virusul se raspindeste si prin aer.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *