
Ne mai mirăm de ce se petrec atâtea tragedii pe şosele? Şofer beat pe autostradă, în Timiş
La data de 19.11.2023, în jurul orei 14:40, polițiștii timișeni au fost sesizați cu privire la faptul că un autovehicul circula haotic pe A1 Deva-Nădlac, deplasându-se către Margina.
Polițiștii orașului Făget au oprit autovehiculul care era condus de un bărbat, în vârstă 35 de ani, pe DN 68 A, în apropiere de localitatea Coșevița.
Potrivi IPJ Timiş, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost condus la spital, pentru recoltarea probelor biologice.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului.