Caravana automobilistică din cel mai vestic judeţ al ţării se mută, sâmbătă, la câţiva kilometri de Timişoara, unde este programată etapa cu numărul zece a întrecerii pe patru roţi organizată de comisia de specialitate din cadrul ACR Timiş.
„Rally Sprint & Kart Chevereşu Mare 2016” se va desfăşura între orele 9 şi 17, putând participa şi concurenţi pe maşini neînmatriculate, anunţă organizatorii.
Circulaţia va fi închisă conform următorului grafic orar: DC 151 de la intersecţia cu DJ 592 până la intrarea în satul Dragşina – între orele 9,30 şi 12; intrarea în pădurea Chevereş (acces la Centrul de Agrement şi Casa de Vânătoare) – între orele 10 şi 15; Chevereşu Mare – strada spre Vucova, ieşirea din DJ 592 spre DJ 592 B – între orele 10 şi 11.
Vor fi cinci probe speciale, după cum urmează: PS 1 şi 2 – DC 151, de la intersecţia cu DJ 592 până la intrarea în satul Dragşina, pe o lungime de 2,6 kilometri pe probă, la ora 10,04 va fi dat startul primului concurent; PS 3, 4 şi 5 – comuna Chevereşu Mare, pe drumul care leagă DJ 592 cu pădurea Chevereş, înainte de intrarea în pădure până la Centrul de Agrement Chevereşu Mare – 5,6 kilometri pe probă.
Nelipsitul concurs de karting va avea loc în comuna Chevereşu Mare pe strada care face legătura între DJ 592 şi DJ 592 B, iar startul va fi dat la ora 10.
Afişarea clasamentelor se va face între orele 15 şi 16 la Centrul de Agrement Chevereşu Mare, iar festivitatea de premiere va avea loc în acelaşi loc, undeva în intervalul orar 15,30-17.