Mitropolitul Ioan al Banatului, la ceas aniversar. A împlinit 66 de ani

ips ioan

Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timișoa­rei și Mitropolitul Banatului, a fost felicitat marţi, la împlinirea frumoasei vârste de 66 de ani. Membrii Permanenței Consiliului eparhial, protopopii eparhiei, preoţii şi diaconii Catedralei Mitropoli­tane și colabo­ratorii Centrului eparhial i-au adresat Chiriarhului alese urări de sănătate, putere de muncă şi ajutor de la Bunul Dumnezeu, exprimându-şi totodată simțămintele de prețuire şi de dragoste filială pentru arhipăstorul clericilor, monahilor și credincioșilor bănățeni.

Cuvântul de felicitare pentru Întâistă­tăto­rul Banatului a fost rostit de părintele prof. Nicolae Morar, de la Departamentul de Teologie Ortodoxă din cadrul Facultății de Litere, Istorie și Teologie din Timișoara, care a evidențiat spiritul jertfelnic al Arhiereului sărbătorit, subliniind implicarea sa, „timp și fără timp”, în slujirea credin­cioșilor bănățeni.

„Suntem la un moment aniversar. Înaltpreasfințitul Ioan împlinește 66 ani de viață și trei ani de arhipăstorire pe antimisul Banatului. Meritul ÎPS Ioan este esențial într-o lume ușor debusolată. Înaltpreasfințitul reușește să arate că, pe cât este de invizibilă Biserica, pe atât este de vizibilă. Dânsul aduce din invizibilitate în vizibilitate lumea lui Dumnezeu”, a precizat pr. conf. dr. Nicolae Morar.

De ziua lui, Chiriarhul a oferit o recepție la reședința mitropolitană pentru toți colaboratorii Înaltpreasfinției Sale, mulțumind pentru frumoasele urări de sănătate şi încredinţându-şi oaspeţii de toată dragostea și prețuirea sa părintească.


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Mitropolitul Ioan al Banatului, la ceas aniversar. A împlinit 66 de ani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *