Mister în jurul morții iubiților din Oravița. Ancheta scoate la iveală informații cutremurătoare

iubiti morti oravita

Un poliţist de la Transporturi şi concubina acestuia au fost găsiţi decedaţi, joi dimineaţa, în locuinţa lor din oraşul Oraviţa.

Potrivit primelor concluzii trase la fața locului de anchetatori, este vorba despre o crimă, urmată de sinucidere. Cel mai probabil, polițistul și-a ucis concubina, după care și-a pus capăt zilelor.
iubiti morti oravita1
Din informații neconfirmate încă oficial, femeia a fost găsită dezbrăcată, în baie, iar bărbatul, în cameră.

CITEȘTE ȘI: Ofertă de nerefuzat: proprietarul unui bloc aflat la un pas de demolare a scos apartamentele la vânzare

„Am fost sesizați prin apel 112 despre faptul că un polițist de la Poliția Transporturi Oravița este găsit în locuință decedat.

În locuință a fost găsită și concubina acestuia, de asemenea decedată.

În prezent se desfășoară cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin pentru stabilirea stării de fapt”, a declarat Dinu Nicorici, purtătorul de cuvânt al Poliției cărășene.

Iubita acestuia, Marcela Givadă, cu doi ani mai tânără, şi împreună cu care avea o fetiţă de 1 ani şi jumătate, era ospătăriţă.

Polițiștul se numea Cornel Hernea și avea un dosar impecabil, conform antena3.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *