Ministrul Muncii, veşti bune despre alocaţiile copiilor români

marius budai

Ministrul Muncii, Marius Budăi, a reacționat la decizia Comisiei Europene în vederea declanşării procedurii de infringement împotriva Austriei, pe tema indexării alocaţiilor copiilor muncitorilor rezidenţi.

„Eforturile susţinute ale României pe această temă, din ultimele luni, au avut, iată, efect. Salutăm decizia rapidă a Comisiei Europene, care a demonstrat că îşi respectă rolul de gardian al Tratatelor europene.

România susţine principiul la muncă egală – beneficii egale şi reiterează faptul că pe teritoriul Uniunii Europene nu trebuie să existe cetăţeni de mâna a doua”, precizează ministrul Muncii şi Justiţiei Sociale, Marius Budăi.

Reacţia ministerului Muncii vine după ce, joi, Comisia Europeană a înştiinţat Austria că a declanşat procedura care poate conduce la sancţionare din cauza legii privind indexarea alocaţiilor copiilor imigranţilor comunitari.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *