Ministerul Sănătăţii: 583 de persoane cu COVID-19 – în spitale; 12 decese în ultima săptămână
Ministerul Sănătăţii informează că 583 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, informează agerpres.ro.
Potrivit Ministerului Sănătăţii, la ATI sunt internaţi 45 de pacienţi, 28 dintre aceştia fiind nevaccinaţi împotriva SARS-CoV-2.
Din totalul pacienţilor internaţi în prezent, 110 sunt minori, 108 fiind internaţi în secţii şi doi la ATI.
În ultima săptămână au fost raportate de către Institutul Naţional de Sănătate Publică 12 decese – cinci bărbaţi şi şapte femei.
CITEȘTE ȘI: Șefii unei facultăți din Timișoara l-au oprit pe un profesor să mai interacționeze cu o studentă
Două dintre decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 50 – 59 de ani, două la categoria de vârstă 60 – 69 de ani, unul la categoria de vârstă 70 – 79 de ani şi şapte la categoria de vârstă peste 80 de ani.
Toţi pacienţii decedaţi prezentau comorbidităţi, iar trei erau vaccinaţi anti-COVID.
Până în prezent, 68.282 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în ţara noastră.