Milostenie în Postul Mare. Părintele Ioan a vizitat spitalele de psihiatrie din Jebel şi Gătaia

Milostenie în Postul Mare. Părintele Ioan a vizitat spitalele de psihiatrie din Jebel şi Gătaia

În prima săptămână din Postul Mare, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan al Banatului a mers în mijlocul semenilor aflați în suferință, internați la spitalele de psihiatrie de la Jebel și Gătaia.

„Purtarea de grijă a ÎPS Ioan față de personalul medical și mai ales față de pacienții din ambele unități medicale, deja cunoscută, se manifestă atât prin atenția deosebită acordată vieții lor duhovnicești, cât și prin suplimentarea cantităților de alimente și de alte produse necesare în aceste așezăminte.

În ziua a patra din Postul Paștilor, Înaltpreasfințitul Ioan a mers cu gând de rugăciune și de mijlocire către Bunul Dumnezeu pentru însănătoșirea semenilor din cele două spitale, dar și cu 7,72 tone de alimente, legume și fructe, pentru ca hrana lor cotidiană să fie un plus de bucurie.

Cu acest prilej directorul medical al Spitalului de Psihiatrie Jebel, dr. Geanina Trâmbaci, a declarat: <<Nu am suficiente cuvinte de mulțumire și de apreciere pentru ajutorul primit din partea Bisericii și în special a Părintelui Mitropolit Ioan, fără de care mai ales in ultimul an ne-ar fi fost foarte greu. Alimentele și fructele primite ne sunt de mare folos și ne ajută să diversificăm meniul pacienților. Încă o dată suntem recunoscători Înaltpreasfinției Sale și Centrului eparhial în numele pacienților>>”, au transmis reprezentanţii Mitropoliei Banatului.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Milostenie în Postul Mare. Părintele Ioan a vizitat spitalele de psihiatrie din Jebel şi Gătaia

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *