Mihail Şora, după discursul lui Daea în care „cormoranii fac baie în piscine”: Am plâns văzând ce şerpi şi broaşte le ies pe gură la Bruxelles

mihai sora 1

Filosoful Mihai Şora a ironizat, ieri, prestaţiile miniştrilor români la Bruxelles, precizând că a plâns „văzând ce şerpi şi broaşte le ies pe gură la Bruxelles” şi că eroul său este zilele acestea traducătorul, cel care trebuie „să salveze onoarea unei ţări după baia cormoranilor în piscină”.

„Am plâns văzând ce şerpi şi broaşte le ies pe gură la Bruxelles. Dar s-a gândit cineva, oare, la traducător*? La omul acela care stă în cabină şi trebuie să facă inteligibilă (şi plauzibilă) idioţia lor?

Zilele acestea, el este eroul meu. Nu râdeţi, oameni buni, nu e nimic de râs. P.S. *t r a d u c ă t o r : termen generic pentru translator, interpret, tălmaci, tâlcuitor, dragoman, tergiman (şi alte fiinţe capabile să salveze onoarea unei ţări după baia cormoranilor în piscină)”, a scris Mihai Şora, pe Facebook.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a fost chemat miercuri în Comisia pentru pescuit din Parlamentul European, pentru a prezenta priorităţile pe care România le are în domeniul pescuitului în mandatul preşedinţiei Consiliul Uniunii Europene.

„A se vedea populaţiile de cormorani. (…) Cormoranii în România fac baie în piscine, nu se mai feresc de oameni, de pescari nici atât”, a spus Daea, la Bruxelles.

 

mediafax.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *