Micul Paris şi… Eiffel-ul aferent

Strada Paris, Timişoara. Pentru un turist, chiar şi din ţară, sună atât de frumos. În realitate, o plimbare a ipoteticului turist pe această stradă, aflată în zona centrală a oraşului, ar fi una cam neplăcută.

trotuar-paris2
Trotuarele sunt pline de gropi, unele atât de adânci încât au devenit… coşuri de gunoi stradale. Cele mai frecvente deşeuri aruncate în gropile de pe Paris sunt peturile de bere.

E de înţeles, pentru că această zonă centrală a devenit mai cunoscută pentru faptul că aici se aciuesc mulţi oameni ai străzii. Dar e şi acest lucru un punct de „atracţie turistică”, o realitatea a vieţii cotidiene din oraş.
trotuar-paris

În zilele ploioase, timişorenii care locuiesc pe Paris ori au drum pe această stradă trebuie să se încalţe cu cizme de cauciuc, pentru că imensele gropi se transformă în mici lacuri.

Odată scăpat cu gleznele „nepătate”, ipoteticul turist s-ar putea concetra pe obiectivele din zonă.

macaraDacă tot vorbim de strada Paris, nu putea lipsi şi un fel de Turn Eiffel: braţul de macara care le stă „pe cap” locuitorilor din zonă. Utilajul a fost folosit la construirea unei aripi a Spitalului de Copii „Louis Ţurcanu”.

Lucrările au fost însă stopate deoarece firma constructoare a intrat în insolvenţă (iată că turistul ar putea, astfel, să constate mai multe despre seriozitatea unor concitadini). Dacă l-ar roade curiozitatea, i-ar şi întreba pe locutiroii blocului deasupra căruia atârnă braţul de macara cum se simt cu o asemenea „arătare” la geam.

Aceştia i-ar răspunde că totul este în regulă, până la prima adiere de vânt, când lumea iasă pe geam să vadă încontro se îndreaptă braţul macaralei, şi, la o adică, să părăsească blocul în mare grabă.
trotuar-posta

Nu departe de acest loc, în faţa Poştei, acolo unde ajunge turistul pentru a trimite acasă o vedere din Timişoara, o altă groapă din trotuar – care, pe zi ce trece, e tot mai mare – l-ar întâmpina, aşa cum cere tradiţia…


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 Răspunsuri “Micul Paris şi… Eiffel-ul aferent

  1. ACEASTA STRADA POARTA NUMELE EROULUI PARIS (CU ACCENTUL PE” A ” DIN EPOPEEA LUI HOMER „ILIADA „. DECI …. MARE ATENTIE LA CEEA CE COMUNICATI IN MEDIA TIMISORENILOR MAI NOU VENITI , .VA NUMARATI UNUL DIN EI … !!! ??? . ALEGETI DVS. CARE DIN SEMNELE ORTOGRAFICE LE ANULATI .

Lasă un răspuns