Medicii semnalează creșterea numărului de îmbolnăviri de sezon

gripa 5

Tot mai mulți timișeni au fost diagnosticați în ultima perioadă cu îmbolnăviri de sezon. Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică (DSP) Timiș, în cadrul Sistemului de supraveghere de rutină a infecțiilor respiratorii și a gripei, la nivelul județului Timiș, în săptămîna 28 ianuarie – 3 februarie, au fost raportate de către furnizorii de servicii medicale (UPU, spitale, medici de familie, serviciul de ambulanță) 3.702 de cazuri de viroze respiratorii (cu 69 de internări), în creștere cu 31,33 la sută față de săptămîna precedentă.

analize 4De asemenea, număr de cazuri de pneumonii a fost de 549 cazuri (cu 82 de internări), în creștere cu 33,9 la sută față de perioada anterioară. ”Au fost înregistrate 48 de cazuri de îmbolnăvire cu simptomatologie clinică de gripă – din care zece spitalizări – în creștere cu 27 la sută față de săptămîna anterioară. Au fost confirmate prin analize de laborator două cazuri noi de gripă cu virusul AH3, ajungându-se la un total de 11 cazuri de la începutul sezonului. A fost înregistrat decesul la un pacient de 50 de ani cu afecțiuni medicale preexistente, internat la Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie <<Dr. V. Babeș>> Timișoara. Număr total de decese prin gripă, până la ora actuală este de șase”, a precizat Dana Șpac, purtător de cuvânt al DSP Timiș.

De asemenea, în județul Caraș-Severin, au fost depistate două noi cazuri de infectare cu virus gripal. Este vorba de o femeie de 85 de ani din județul Mehedinți și un bărbat de 66 de ani din Caransebeș. Ambele probe au fost recoltate în Spitalul Județean de Urgență din Reșița și trimise de către DSP la Institutul ”Cantacuzino”. În prezent, DSP Caraș-Severin și spitalele din județ, insituțiile medicale se află într-un proces continuu de urmărire și prevenire a cazurilor de gripă, de limitare a extinderii acestora, prin măsuri specifice și prin suplimentarea vaccinării.

Potrivit Centrului European de Control al Bolilor Transmisibile, România este ţara cu cea mai intensă circulaţie a virusului gripal din întreaga Uniune Europeană. Mai exact, în România circulaţia virusului este considerată a fi ridicată, în timp ce în Bulgaria şi Ungaria, ţări care au declarat epidemia de gripă înaintea noastră, circulaţia virusului gripal este medie.

În ceea ce priveşte tipul virusului, cel predominant în România este virusul A H1N1, pandemic, la fel ca în Bulgaria, Serbia, Ungaria sau Republica Moldova. În Franţa predominant e virusul de tip A, în Ucraina predominant e virusul de tip AH3 şi în Turcia la fel. Ca răspândire, virusul gripal face ravagii în Bulgaria, Ungaria, Bosnia Herţegovina, Croaţia, Spania şi chiar şi în ţările nordice.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *