Medici din România, Ungaria și Serbia se pregătesc la Timișoara

Medici din România, Ungaria și Serbia se pregătesc la Timișoara

Interesați de cele mai noi tendințe în tratamentul chirurgical al cataractei și metode moderne de sutură corneană în chirurgia oculară, mai mulți tineri medici rezidenți și specialiști din România, Ungaria și Serbia se pregătesc în aceste zile la Timișoara, unde are loc „Cursul practic de chirurgie a cataractei și complicațiilor acesteia”.

Evenimentul se desfășoară sub patronajul Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” și este coordonat de prof. univ. dr. Mihnea Munteanu, șeful Disciplinei de Oftalmologie din cadrul UMF „Victor Babeș” Timișoara, și prof. univ. dr. Horia Stanca, de la UMF „Carol Davila” București, împreună cu invitați din Germania – prof. univ. dr. Gabor Scharioth și din Italia – prof. univ. dr. Francesco Boscia.

„Este un curs educativ pentru noi. Am lucrat încă din prima zi pe ochi. Primii au fost mai grei, dar pe parcurs am reușit procedurile mai bine. Pentru cei ce vor să facă acest tip de chirurgie – printre care mă număr și eu – este un curs foarte bun. Organizarea este impecabilă și ceea ce îmi place cel mai mult este faptul că aici am descoperit aparate pe care nu le știam până acum, iar aici am avut ocazia să lucrez pe ele și, mai apoi, o să știu și ce trebuie să cumpăr pe viitor”, a spus Svetlana Bodnar, medic primar din Suceava.

Cursanții pot exersa toate tehnicile prezentate pe microscoape puse la dispoziție de Centrul de Laparoscopie și Microchirurgie „Pius Brânzeu” din Timișoara. Un element de noutate îl constituie utilizarea unui simulator chirurgical de tip realitate virtuală (Eyesi Surgical simulator®) ce conferă manifestării caracteristica unui eveniment de avangardă în domeniu.

Cursul de la Timișoara este unul dintre foarte puținele cursuri de acest tip organizate în această zonă a Europei și oferă ca element deosebit lucrul propriu-zis atât pe ochi de porc, cât și pe simulator 3D, cât și pe mulaje de ochi foarte speciale, deci cursanții au trei module de lucru.

Foto: Constantin Duma


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *