Maşină de poliţie răsturnată de o şoferiţă la Timişoara

masina rasturnata 4

Doi poliţişti care au fost solicitaţi să aplaneze un conflict izbucnit între oamenii străzii s-au trezit cu maşina răsturnată în mijlocul carosabilului.

O şoferiţă neatentă a intrat în plin în autospeciala oamenilor legii, cu toate că vehiculul avea semnalele luminoase şi acustice în funcţiune.

„În urma primelor verificări s-a stabilit că o femeie în vârstă de 49 de ani, care conducea un autoturism pe strada Gheorge Lazăr, nu a acordat prioritate maşinii de poliţie, la intersecţia cu Calea Circumvalaţiunii. Autospeciala poliţiei circula cu semnalele acustice şi luminoase în funcţiune, iar echipajul se deplasa la un eveniment la care a fost solicitat prin 112.

masina de politie

La locul evenimentului a fost trimis un alt echipaj de poliţie. În urma accidentului, femeia a fost rănită fiind transportată la spital”, a declarat Ancuţa Morariu purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Timiş.

Foto: Facebook – Florin Constantin


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *