Mărețul plan al Ministerului Educației de combatere a violenței în școli le spune profesorilor să se descurce cum pot.
Au explodat actele de violență fizică și verbală în școli, în toate direcțiile. În acest context, Ministerul Educației a prevăzut atât în Legea 198/2023 a învățământului preuniversitar, cât și într-o serie de acte normative subsecvente, adoptate recent, modalitățile de combatere a faptelor de indisciplină care conduc, adesea, spre zona penală.
Soluțiile indicate de minister cu privire la gestionarea conflictelor care se ivesc în unitățile de învățământ frizează, însă, ridicolul.
Incapabili în a contura măsuri concrete, clare, angajații ministerului au redactat cearșafuri de pagini din care se desprinde o singură idee: unitățile de învățământ trebuie să își elaboreze singure Planul de prevenire și reducere a violenței în mediul școlar, iar profesorii și directorii să gestioneze conflictele precum cei mai experimentați specialiști în psihologie.
„Comisia pentru prevenirea și eliminarea violenței, a faptelor de corupție și a discriminării în mediul școlar și promovarea interculturalității (CPEV) coordonează elaborarea, revizuirea și aplicarea Planului de prevenire și reducere a violenței în mediul școlar al UIP”, se arată la punctul 3.12 din procedura privind managementul cazurilor de violență din unitățile de învățământ, aprobată prin Ordinul ministrului educației 6.235/2023, publicat în Monitorul Oficial în 22 septembrie.
Cu alte cuvinte, profesorii împreună cu directorii de școli sunt cei care trebuie să contureze un astfel de plan, după priceperea fiecăruia. Că nu au studii aprofundate în domeniul psihologiei și nici experiența interacțiunii cu elemente ce țin de delincvența juvenilă, e treaba lor. Interesul superior al elevului, în jurul căruia ministerul a construit o întreagă filosofie de viață, e, și de această dată, doar bifat. Fiecare se descurcă după cum îi este norocul.
Procedura spune, la punctul 3.4, că ”în situația în care fapta de violență este sesizată de elevi, personalul UIP (n.r. – unitatea de învățământ preuniversitar) are obligația să îi asculte cu răbdare, calm și să îi protejeze împotriva oricărei forme de discriminare sau răzbunare din partea altor elevi sau adulți. Personalul UIP folosește un limbaj adecvat gradului de maturitate și gradului de vulnerabilitate al persoanelor implicate. Personalului UIP îi este interzisă folosirea unui limbaj/ton acuzator, interogator, intimidant, umilitor, care învinovățește. Personalul UIP nu va întreprinde nicio acțiune care să aducă atingere demnității persoanelor implicate”.
Prin urmare, folosirea unui ”limbaj adecvat gradului de vulnerabilitate al persoanelor implicate” este, în opinia Ministerului Educației, o deprindere comună și accesibilă oricui. De altfel, managementul emoțiilor, al comunicării și al conflictelor este ca atunci când spui rugăciunea ”Tatăl nostru”. Imposibil să nu știe cineva cum stă treaba cu inteligența interpersonală, cu atât mai puțin un cadru didactic despre care se presupune că din copilărie e instruit în acest vast domeniu. Nici nu mai e nevoie de psihologi, câtă vreme există cadrele didactice din învățământul preuniversitar.
Mai departe, procedura stabilită prin ordin de ministru spune că ”la locul săvârșirii faptei”, personalul unității de învățământ va trebui să ”le redea elevilor sentimentul de siguranță fizică și emoțională”. Tot personalul școlii este cel care sprijină elevii să își gestioneze emoțiile declanșate de situație (mânie, furie, supărare, teroare, teamă, neliniște, tristețe) și să își regleze comportamentul față de sine și de ceilalți. Un fleac, am spune, uitându-ne la atmosfera caldă, idilică aproape, ce domnește pretutindeni în jurul nostru. E suficient să îi zâmbești unui copil traumatizat sau agresiv și acesta se simte, dintr-o dată, în siguranță, starea tensionată dispare, dispar factorii stresori și toți se reîntorc la basmul frumos visat de cei din minister.
Dar profesorilor nu li se pretind doar cunoștințe de psihologie. Ei trebuie să știe și legislația din domeniul dreptului penal. În managementul cazurilor de violență și al situațiilor corelate se va avea în vedere faptul că rareori se constată forme unice de violență asupra copilului; de regulă, situațiile sunt complexe (abuz fizic și emoțional, abuz fizic, sexual și emoțional ș.a.m.d.), atenționează ministerul. „Pentru o abordare simplificată a intervenției, se selectează cea mai gravă formă pe care a suferit-o copilul, eventual, cea care se constituie și în infracțiune”.
În paralel cu managementul de caz, directorul de școală solicită comisiei de prevenire și eliminarea violenței din cadrul unității de învățământ, constituită din profesori, să analizeze factorii care au condus la săvârșirea faptelor, să revizuiască Planul de prevenire și reducere a violenței și să inițieze activități de prevenire la nivelul instituției, se arată în actul normativ. Hercule Poirot ar fi invidios pe această comisie a școlilor care, iată, știe să facă și cercetări la locul faptei, fără dubii de nereușită.
Cele relatate mai sus sunt doar o foarte mică parte din polologhia înșirată pe sute de pagini de un minister care nu mai păcălește pe nimeni cu propria sa incapacitate în a furniza soluții realiste, punctuale, pretinzându-le profesorilor să fie juriști, psihologi, polițiști și cadre medicale.
