
Muzeul Satului Bănățean Timișoara găzduiește, de vineri până duminică, Târgul Meșterilor Populari, unul dintre evenimentele de cea mai mare anvergură, aflat la a XVII-a ediție.
În ciuda fenomenelor meteo și a greutăților pricinuite de acestea în incinta muzeului, organizatorii Maria Hadiji și Cătălin Balaci propun o expoziție cu vânzare de produse meșteșugărești și tradiționale ale creatorilor populari din toate regiunile țării.
Deschiderea festivă a târgului va avea loc vineri, la ora 12.