MANSARDELE din Timişoara, adevărate BOMBE CU CEAS!

mansarda Timisoara

Experiența ultimilor ani ne arată că în România este nevoie să se petreacă o tragedie, pentru a se pune capăt unor ilegalități care funcționează în diverse sectoare. Așa a fost și cu catastrofa de la clubul Colectiv din Capitală, care a generat un lanț de verificări la alte localuri similare, așteptându-se să se ia măsuri. Necazul e că acolo unde nu s-au produs tragedii, nu se întâmplă nimic, iar neregulile persistă.

Adevărate bombe cu ceas sunt multe mansarde din Timișoara, unde dezastrul pândește la tot pasul. Capitala Banatului e plină de astfel de construcții. Unele au doar o parte a avizelor necesare, iar altele nu au deloc și se bazează pe declarația pe proprie răspundere.

Totul s-a făcut cu un singur scop: îmbogățirea peste noapte a patronilor firmelor de construcții, locatarii fiind manipulați prin promisiunea că li se oferă ceva gratis.

În acest elan care-i cuprinde deopotrivă pe constructori și pe proprietarii locuințelor, se încalcă legislația, cu o pasivitate greu de înțeles din partea organelor statului.

De-a lungul timpului, au existat zeci de plângeri din partea unor cetățeni care, în urma mansardării imobilului în care locuiesc, au ajuns să se teamă pentru siguranța lor: curge apă pe lângă firele electrice, izolația nu este făcută cu materiale ignifuge, nu există hidrant și tot felul de anomalii care nu au fost rezolvate.

bloc mansardat

Petru Olaru, președintele Asociației de Locatari Timișoara (FALT), admite că pericolul unor tragedii este uriaș și că instituțiile de control nu și-au făcut deloc simțită prezența: ”Pericolul e foarte mare. În majoritatea cazurilor, nu există nici un sistem de protecție. În primul rând, există temerea că nu s-a dimensionat corespunzător sistemul de electricitate. Nu am auzit să se dea avize, mulți o fac de capul lor, dar nici nu-i controlează nimeni. Toți dau vina pe proiectant și spun că dacă acesta nu a prevăzut așa ceva în proiect, nu mai e nevoie. Am primit astfel de răspunsuri inclusiv de la Inspectoratul de Stat în Construcții, care pare total dezinteresat de această problemă. Mansardele sunt din lemn, e clar că există pericol de incendiu”.

Sunt întrebări care nasc suspiciuni: Cum de Inspectoratul de Stat în Construcții nu a respins nici o cerere de mansardare, ca și când absolut toate blocurile din Timișoara se pretează unor astfel de lucrări? Cum de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat nu a identificat nici măcar un caz care prezintă pericol de incendiu? Cum de Primăria Timișoara nu a dispus readucerea la forma inițială a clădirilor unde s-au făcut modificări ilegale, încurajând chiar acest gen de construcții riscante?

Răspunsul îl intuim cu toții și ne trimite la ”atențiile” aproape obligatorii pe care le acordă firmele de construcții pe la diverse instituții. Mai grav este că nimeni nu ia taurul de coarne până nu are loc o catastrofă. În cazul mansardelor, aceasta e iminentă.

Citeşte şi:

TRAGEDIA din Colectiv – Trupa Taxi a lansat o melodie în memoria victimelor: „CE FACEŢI?”

 

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

5 thoughts on “MANSARDELE din Timişoara, adevărate BOMBE CU CEAS!

  1. Acest ” limbă perversă” e un neica nimeni. Presedintele federatiei de locatari? Un kakat impachetat pentru prosti . Nemernicu’ asta face evaziune la greu.

  2. Nenea acesta ,Petru Olariu parerolog de serviciu ,ofera servicii juridice ,contabile fara nici o pregatire in domeniu legislativ.Am fost si eu in audienta la dumnealui .Ca sa aderi la Falt in anul 2015 ,trebuie sa platesti cotizatia retroactiv de la infiintarea – acestui ONG- vreo 10 atentie este Ong ..iar bietii pensionari care nu au habar de invartelile acestui excroc ,care nu iti ofera mai nimic in schimbul cotizatiei lunare ..a la sfarsit de an niste pensionari membrii verifica listele de la asociatii,.Nergulile gasite le rezolvi in instanta fara reprezentare din partea lor ,fara suport juridic nimic..iti fac recomandari ..tot dintre al lor..poate se sisizeaza ANAFUL si ii face o vizita.Cred ca raman socati ,de tupeul afisat si de neregulile flagrante,nu mai vorbesc de blaturile cu administratorii „casei”care il cinstesc pt recomandari Daca nu ma credeti mergeti in control .

  3. Vad ca rechinii de servciu s-au si sesizat, revotlati: de unde mai castiga eu bani daca prostimea intelege, in sfarsit, ce teapa uriasa sunt procariile de mansardari cu polistiren in primul rand.
    La o invesittie modica, imbraci un bloc in polistiren, fara NICI o expertiza tehnica reala, nu vine nimeni pe teren sa vada daca blocul rezista inca un etaj, apoi construiesti 4 apartamente la terasa, pe care le vinzi, buna afacere, nu?

  4. Cata vreme „constructorii” pacalesc asociatiile de proprietari cu izolatul blocului, vopsitul scarii de bloc su o usa de termopan pentru cedarea mansardei, cata vreme cei care locuiesc in acele blocuri atat inteleg si atat pot, afacerea va prospera. Pana ia foc un bloc intreg, in care vor arde ca sobolanii toti netotii care au avut atata minte incat sa-si imbrace locuinta intr-o substanta inflamabila.
    Am intrebat cativa cretini din astia, si au spus: „doar nu o sa ia foc” la fel de tembel cum au spus „doar nu o sa cada” cand le-am atras atentia asupra expertizelor de rezistenta, care sunt facut numai din stilou.

    Cat timp prostimea exista, de ce nu ar face unii bani pe spatele lor !?

    1. Si asociatia noastra a facut etaj nu mansarda.Va asigur ca documentatia care este in posesia presedintelui si a constructorulului este stufoasa.Mai exact 2 bibliorafturi ticsite.Expertize tehnice ,de rezistenta de la Iprotim -constructorul blocului din anii 1970..(da mai exista Iproptim),de sol ,mediu ,juridice..etc..sunt o gramada .Iar intre o etajare si o mansardare exista o diferenta ..mare ..nu mai vb de lifturile obligatorii (pentru constructor ing const. Pirosiciu Dorel ) sunt impuse prin lege la etajari .E bine sa atrageti atentia drepturilor pe care le au cetatenii sa stie ce si cum sa negocieze ,dar sa induceti opinia publica in eroare ca sunt bombe ..e asa un titlu de CANCAN ..da luam foc in casa ca au fost astupate fisurile din tencuiala fatadei cazuta la imbinaturi .. nu mai se pierde caldura .Stam in casa in pantaloni scurti nu mai stam in halate de baie flausate si ciorapi de lana ..aaa mai avem inca un mare inconvenient …de cand avem lift CLEMANT HIDRAULIC in valoare de 25000 euro..nu ne mai vedem vecinii sa ne salutam ..e singurul inconvenient.. si au trecut 4 ani..strugurii sunt acrii ..mergeti la blocurile unde s-a facut etajare Calea Sagului -Dambovita si vedeti realiatea prin ochii vostrii ..e mult mai corect

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *