Mamă din Timișoara, acuzată că și-a obligat fetiţa de 8 ani să facă videochat

Patru din cinci pedofili, nepedepsiți

O fetiţă de numai opt ani apare dezbrăcată în înregistrări şocante, pe care tatăl ei le-a descoperit pe internet. Chiar mama ar fi pus-o să facă videochat, acuză părintele care cere ajutorul autorităţilor.

Copila e în clasa a doua, în Timişoara, şi nimeni nu a luat-o până acum din casa unde s-au filmat scenele revoltătoare.

În exclusivitate la Observator, tatăl fetiţei a povestit cum a aflat că fiica lui e în pericol.

”Am găsit o postare pe starea de la WhatsApp a fetiţei.Sunt două filmuleţe în care dansează lasciv, la un copil de 8 ani nu mi se pare normal ceea ce am văzut. Mă gândesc că, numai dacă a văzut sau a pus-o cineva, altfel nu făcea”, susține tatăl copilei.

CITEȘTE ȘI: Calamitați de birocrație. Un fermier udă de un an de zile terenul cu stropitoarea, pentru că nu sunt gata avizele pentru realizarea unui foraj

Imaginile sunt prea şocante pentru a putea fi difuzate. Complet dezbrăcată, fetiţa de clasa a doua a fost filmată într-o cameră, în care se mai afla un bărbat. Ar fi chiar iubitul mamei ei, crede tatăl, care a alertat imediat Poliţia şi Protecţia Copilului.

Claudiu Ilcău, avocatul tatălui: Există înregistrări audio, exista înregistrări video, care au fost puse la dispozitia autorităţilor. Mai mult decat concludente, chiar pot sa spun că e vorba de pornografie infantilă.

Părinţii fetiţei sunt despărţiţi de şapte ani, iar copila a rămas în grija mamei, despre care tatăl spune că este fostă dansatoare într-un club de noapte. Părintele se teme că înregistrările cu fiica lui ar fi putut ajunge şi pe reţelele de pornografie infantilă.

Cu mama nu am discutat nimic pentru că orice aş discuta spune că nu este adevărat. Atâta timp cât îmi ascunde, înseamnă că e ceva acolo, a explicat tatăl fetiţei.

Probele şocante ar fi trebuit să pună imediat în mişcare autorităţile. Orice oră e importantă pentru salvarea unui copil dintr-un mediu toxic. Însă fetiţa n-a fost încă scoasă din familie.

Claudiu Ilcău, avocatul tatălui: Competenţa prin lege speciala este a DPC, e un minor abuzat, în caz de dificultate, aveau obligaţia să ia minora din acest mediu în care este obligată să execute aceste chaturi live.

Inspectorii de la Protecţia Copilului încă evaluau situaţia. Abia câteva ore mai tâziu, au bătut la uşa mamei, dar nu au găsit-o acasă.

Smaranda Marcu, purtător de cuvânt la DGASPC Timiş: Acest caz va fi tratat inregim de urgenta si va fi evaluat de colegii din cadrul serviciului de preventie si interventie in regim de urgenta.

Aurelia Marcoane, psihoterapeut: Este o forma grava de abuz emotional. Un astfel de copil la vârsta pe care o are aceasta fetita poate intelege foarte usor că trebuie să-i facă pe plac mamei şi pentru că i se induce acest comportament, ea doar pune în practică ceea ce i se transmite.

Avocatul tatălui vrea să scoată prin ordonanţă preşedinţială copilul din apartamentul închiriat de mamă. Şi cere ca femeia să fie decăzută din drepturile părinteşti.

Un caz similar a şocat România în 2016. O mamă din Giurgiu a fost condamnată la închisoare, după ce a făcut videochat cu fetiţa ei de câteva luni. Trei pedofili din America plăteau pentru imagini indecente cu ea.

Cu un an înainte, în Sibiu, un tată era încătuşat în propria casă pentru că îşi abuzase sexual fetiţa de doi ani.

Cazurile de abuz emoţional în familie sunt tot mai frecvente. Anul trecut, o sută de mii de copii au sunat la Telefonul Copilului pentru ajutor, conform observator.tv.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *