Maia Păltineanu, mica pianistă mare

Maia Păltineanu, mica pianistă mare

Se numeşte Maia Păltineanu şi, deşi este încă la vârsta copilăriei, căci va împlini, în 21 septembrie, 12 anişori, te priveşte-n ochi cu toată seriozitatea atunci când îţi mărturiseşte visul ei, acela de a deveni pianistă.

”Mai demult”, indiferent ce înseamnă asta când viaţa ta numără doar 11 primăveri, compozitorul ei preferat era Mozart. Acum – indiferent ce înseamnă acum – favoritul e Grieg. Mâine? E mult loc pentru mâine când treci în clasa a VI-a, la Liceul de Artă ”Ion Vidu” din Timişoara, când iubeşti muzica şi-o mai ai şi în sânge.

Pe urmele părinţilor

„La noi vine din familie: mama este profesor de teorie muzicală chiar la <<Vidu>>, iar tata, corepetitor la Opera Naţională Română Timişoara. Nu fac decât să merg pe urmele lor, pianul îl studiez încă din clasa pregătitoare cu doamna Aida Gelati, iar mai nou am obţinut primele succese la diverse concursuri de profil.

Avalanşă de premii

În februarie 2020, am participat chiar aici, la noi în oraş, la Concursul Naţional <<Prietenii muzicii>>. Era înainte de începutul pandemiei, deci cu prezenţă fizică, şi am primit, la categoria mea, Premiul I şi Premiul Special pentru piesa <<Moderna>>, o primă audiţie. Este compusă de Andrej Heinrich Klassen, un rus stabilit în Germania, care a fost atât de încântat de interpretarea mea, încât mi-a trimis fizic partitura, cu dedicaţie. M-am bucurat foarte mult!

Tot anul trecut şi tot înainte de pandemie, în martie, am fost distinsă cu Premiul I la faza zonală a Olimpiadei, la Deva, iar în 2021 au tot curs premiile: am luat în martie locul I la Concursul Musical Lace from Idrija (Slovenia), în competiţie cu copii din Serbia, Slovenia, Macedonia, Croaţia, România, Bulgaria şi Spania, în mai tot primul loc la Concursul internaţional de pian <<Mozart>>, iar în iunie, Premiul al III-lea la Concursul internaţional pentru pian <<Nomea>>, la care am participat alături de tineri din Spania, Austria, Italia, Mexic, Brazilia, Canada, SUA şi Indonezia.

Tot în iunie am primit şi Premiul I la Concursul pianistic internaţional Città di San Donà di Piave, la care s-au înscris câteva zeci de competitori din Italia, Germania, Croaţia, Turcia, Macedonia, Rusia, SUA, Canada, China şi Taiwan. Îmi place foarte mult să cânt”, ne povesteşte Maia Păltineanu.

Face balet şi desenează

Însă mica noastră interlocutoare are şi alte pasiuni. Face balet şi desenează mult, mai ales personaje din filme şi seriale, pentru redarea cărora foloseşte netul ca sursă de idei. În plus, adoră să-şi petreacă timpul liber în preajma pisicilor ei dragi, Puf – ” negru şi foarte pufos” – şi Pisi – ”crem cu alb şi maro, negru la extremităţi ”.

Maia Păltineanu, mica pianistă mare

Nu ne rămâne decât să-i urăm să-şi trăiască frumos copilăria şi, cândva, să ne putem lăuda c-am cunoscut-o pe marea pianistă Maia Păltineanu, pe când era… mică.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Maia Păltineanu, mica pianistă mare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *