Hramul Catedralei Mitropolitane din Timişoara, sărbătorit de mii de credincioși

Hramul Catedralei Mitropolitane din Timişoara, sărbătorit de mii de credincioși

Mii de credincioși din toate părțile țării au venit la Timișoara pentru a aduce cinstire Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului, iar Catedrala Mitropolitană a fost arhiplină miercuri, la săvârșirea Sfintei Liturghii Arhierești din ziua celui de-al doilea hram al celei mai însemnate biserici ortodoxe din orașul de pe Bega.

Mulți au ajuns la destinație încă din ajunul sărbătorii, pentru a se ruga și a aduce prinos de recunoștință părintelui spiritual al bănățenilor de pretutindeni.

Programul slujbelor dedicate cinstirii Sfântului Ierarh Iosif a debutat marți cu slujba Vecerniei unită cu Litia, oficiată, în prezența Întâistătătorului Mitropoliei Banatului, Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, de Preasfinţitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, format din consilieri de la Centrul eparhial, protopopi, precum şi slujitori de la mănăstirile şi parohiile eparhiei.

După Vecernie, părintele consilier Cristian Constantin a rostit un cuvânt de învățătură despre viația și faptele ocrotitorului Banatului. În continuare, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a vorbit despre domnia împăratului Constantin cel Mare, precum și despre minunea petrecută înainte de lupta cu Maxențiu, când Constantin a văzut pe cer, ziua în amiaza mare, o cruce deasupra soarelui cu inscripția „In hoc signo vinces”.

Procesiune cu moaştele Sfântului Ierarh

Potrivit tradiţiei, tot în ajunul praznicului, după otpustul slujbei de seară, a avut loc, pe străzile Timișoarei, procesiunea cu moaştele Sfântului Ierarh, la care au luat parte mii de credincioşi cu lumânări în mână, monahi, monahii și o mulțime de tineri de la ASCOR și de la parohiile din Timișoara, implicați în activitățile de cateheză. Procesiunea s-a desfășurat pe traseul Catedrală – Podul Traian – Splaiul Tudor Vladimirescu – Podul Mihai Viteazul – Catedrală.

După procesiune, racla cu sfintele moaşte a fost deschisă și aşezată pe soleea din faţa Sfântului Altar.

Programul liturgic a continuat la Catedrala din Timișoara pe întreg parcursul nopţii, cu slujba Utreniei, culminând la ora 24:00 cu oficierea Sfintei şi Dumnezeieștii Liturghii. Credincioșii au participat, într-un număr impresionant, și la Sfânta Liturghie de miercuri dimineață, sărbătorind cum se cuvine hramul Catedralei și pe marele sfânt al Banatului.

Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș a trecut la Domnul în anul 1656, iar în 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea sa şi strămutarea moaştelor sale din biserica mănăstirii Partoş în Catedrala mitropolitană „Sfinții Trei Ierarhi” din Timişoara.

După 300 de ani de la mutarea sa la Domnul, în 6 -7 octombrie 1956, la Timișoara, a avut loc proclamarea solemnă a canonizării, anul acesta împlinindu-se 65 de ani de la acel eveniment.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *