Mai mulţi bărbaţi au tâlhărit o familie

Bărbat de 67 de ani, reținut pentru proxenetism, la Timișoara

Mai mulţi bărbaţi au tâlhărit o familie. Luni, 19 iunie, polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale Caraș-Severin, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oravița, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară, în județul Tulcea, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie calificată și lipsire de libertate în mod ilegal.

În urma activităților au fost ridicate probe și mijloace materiale de probă de interes în cauză, iar un bărbat de 30 de ani din județul Tulcea a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Tulcea.

„Bărbatul de 30 de ani împreună cu alți 3 bărbați sunt bănuiți ca în noaptea de 1 spre 2 martie 2023 ar fi sustras prin exercitarea de acte de violență, o sumă de bani din locuința unor persoane din orașul Oravița, persoane pe care le-ar fi lipsit de libertate în mod ilegal.

În urma documentării activității infractionale, față de ceilalți 3 bărbați bănuiți de comiterea faptelor au fost dispuse măsuri preventive în cursul acestui an.

Astăzi, bărbatul va fi prezentat procurorului de caz pentru dispunerea de măsuri legale.

Activitățile au beneficiat de sprijinul Unității Teritoriale de Analiza Informațiilor Caraș-Severin și de suportul tehnic al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La activitățile desfașurate ieri în județul Tulcea au participat și polițiști de la Inspectoratul de Poliție Județean Tulcea.

CITEŞTE ŞI: Polițiștii cu credite semnate înainte de decembrie 2018 nu pot primi bani pentru plata ratelor la casă

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, a transmis IPJ Caraş-Severin.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *