Mai bine prost decât pesedist?

Nicolae Robu a mărturisit din ce tipologie fac parte persoanele cu care nu mai stă de vorbă.

Primarul Timişoarei spune că îi înţelege pe cei mai slabi de minte şi chiar încearcă să îi ajute:

„Cu omul prost trebuie să stau de vorbă, pentru vă asta este vocaţia mea de dascăl, să îl fac să înţeleagă anumite lucruri, să poată evolua”.

CITEȘTE ȘI: Un medic i-a dat înapoi plicul cu bani unei bătrâne. „Dacă pensia dumneavoastră e mai mare decât salariul meu, atunci vă înțeleg gestul”

Potrivit lui Robu, chiar şi pentru cei rău-intenţionaţi are toată deschiderea, cu condiţia să fie inteligenţi.

Când însă persoana în cauză nu întruneşte nici una dintre cele două calităţi, nu are nici o şansă la Robu:

„Cu omul care este şi prost, şi nesimţit, nu am de ce să stau de vorbă”. Aşadar, cei cu care primarul nu mai are ce discuta sunt și proşti și nesimţiţi.

Cum sunt, în acest caz, pesediştii cu care Nicolae Robu nu mai relaţionează? Răspunsul edililului Timişoarei a fost prompt:

„Concluzia mea e certă. Sunt nesimiţiţi”.

Argumentul adus a fost că respectivii social-democraţi au sacrificat chiar interesele Timişoarei doar ca să îi facă rău primarului.

Bun, cu pesediştii ne-am lămurit, dar ce vor crede ceilalţi cu care Robu nu mai vorbeşte, e din cauză că sunt proşti sau pentru că ar fi nesimţiţi?

Dacă ar fi să aleagă ei răspunsul, probabil că ar prefera să fie trecuţi alături de pesedişti, ca să nu zică lumea că sunt proşti.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Un raspuns la “Mai bine prost decât pesedist?

  1. Robu,(nu pot sa spun domnule),nu esti prost nu esti nesimtit(matale esti penelist),dar a cui este nesimtirea ? ca frumoasa Timisoara, este asa de IMPUTITA .Al unui nesimtit (caruia nu ii pasa de timisoreni).Pestele de la cap se impute,sti asta?

Lasă un răspuns