Magherniţele lui Robu

robu maghernite

Nicolae Robu va fi trimis în judecată. E treaba judecătorilor să stabilească dacă e vinovat sau nu, nu discutăm acest aspect.

Dincolo de asta, foarte important este cum se va va răsfrânge în plan politic această decizie a procurorilor.

Pierde primarul Timişoarei din capitalul electoral sau, dimpotrivă, e o ocazie de a şi-l spori?

Fără îndoială, noua calitate a lui Robu, cea de inculpat, deschide perspective noi pe scena politică locală.

Este de aşteptat ca oponenţii lui Robu, atât din alte partide, cât şi din PNL, să speculeze momentul şi să devină mult mai activi.

Social-democraţii nu pot rata oportunitatea de a exploata această vulnerabilitate a primarului, marjând pe făţărnicia primarului care iese în stradă pentru o justiţie independentă, în timp ce el însuşi are probleme penale.

Nici în propriul partid, Robu nu va avea prea multă linişte. Se ştie bine că mulţi liberali timişeni nu împărtăşesc metodele sale de lucru, iar problemele penale ale primarului le vor veni ca o mănuşă. Chiar şi unii dintre cei din anturajul său vor fi mai rezervaţi, gândindu-se că primarul ar putea fi tras, uşor-uşor, pe tuşă.

Aşadar, nu par a se anunţa vremuri liniştite pentru Nicolae Robu. Şi totuşi, acţiunea procurorilor i-ar putea spori zestrea electorală, lucru pe care primarul Timişoarei îl simte perfect, aşa explicându-se şi ofensiva sa extrem de promptă.

Acuzaţiile nu duc către o miză uriaşă, de ordinul milioanelor de euro sau al unor încrengături de tip mafiot ca să prindă foarte mult la public. Tocmai asta vrea să exploateze Robu, faptul că este cercetat pentru două locuinţe ieftine, magherniţe, cum le spune chiar el, negăsindu-i-se alte lucruri imputabile.

E un scenariu care a funcţionat foarte bine şi în alte cazuri, cele ale lui Toni Greblă şi Olguţa Vasilescu fiind de notorietate.

Caprele lui Greblă şi faţadele Olguţei le-au adus acestora o popularitate neaşteptată, tocmai pentru că s-a insistat pe ducerea în derizoriu a acuzaţiilor, scopul fiind extrem de precis: victimizarea.

În toate cazurile, dacă acest scop este atins, efectul electoral nu poate duce decât la creşterea simpatiei faţă de cel acuzat.

De aceea, aproape sigur, Nicoale Robu va mai vorbi despre aceste magherniţe.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Magherniţele lui Robu

  1. nu pierde din capitalul electoral dacă aceste două maghernite lea vîndut unor oameni care nu aveau unde să locuiască sau de conditie modestă. dacă lea vîndut unor escroci îi bai mare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *