Lui Chester Williams i-a fost înmânat titlul de cetăţean de onoare al Timişoarei

Chester cetatean onoare 4

Chester Williams este, fără îndoială, una dintre cele mai mari personalităţi din lumea sportului care şi-a legat numele de Timişoara.

Fostul mare rugbyst sud-african a reuşit în 2013, ca antrenor principal, să aducă titlul naţional pe Bega, în sportul cu balonul oval, după o pauză de patru decenii de la o ispravă similară a echipei Universităţii de Vest.

A repetat performanţa şi în 2014. Binemeritata titlulatură de cetăţean de onoare al Timişoarei i-a fost acordată de consilierii municipali încă de acum trei ani, însă Chester Williams a găsit abia acum răgazul pentru festivitatea de rigoare. Titlul i-a fost înmânat marţi de către primarul Timişoarei, Nicolae Robu.

Campion mondial cu Africa de Sud în 1995, după o finală cu Noua Zeelandă în care l-a avut ca adversar direct pe legendarul Jonah Lomu (ambii aripi, Chester pe partea închisă, iar neozeelandezul pe cea deschisă), fostul antrenor al Timişoarei a rămas o emblemă în lumea sportului.

A fost chiar personaj de film, în „Invictus”, producţie regizată de Clint Eastwood, dar a refuzat propunerea de a-şi interpreta propriul rol.

În acest an, Chester Williams s-a numărat printre personalitățile sportive care au purtat torța olimpică înainte de Jocurile de la Rio. Recent, el și-a finalizat studiile la Facultatea de Educație Fizică și Sport din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, obţinând în urmă cu doar câteva zile diploma de licenţă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *