Premierul Ludovic Orban a anunțat că luni se va decide în Comitetul Național de Situații de Urgență reintroducerea restricțiilor pentru țările care au un nivel de infectare mai ridicat, pentru ultimele 14 zile, decât al României. De asemenea, șeful executivului a solicitat Comitetelor pentru Situații de urgență să ia decizii de carantinare, fie de localități, fie de zone, ”acolo unde se impune”.
Astfel, persoanele care vin din țări cu un grad de infectare mai ridicat decât al României pentru doar trei zile, ele nu vor intra în carantină dacă vor prezenta un test Covid negativ nu mai vechi de 48 de ore, conform hotnews.ro.
“Știți că nu am mai actualizat lista țărilor, pentru că la nivel european a fost o dezbatere și am așteptat să se ia o decizie privind modalitatea unitară de introducere a măsurilor privind deplasările în cadrul UE, între țări. Nu s-a luat o decizie, de aceea vom decide luni în cadrul Comitetului Național pentru Situații de Urgență să reintroducem restricții pentru țările care au un nivel de infectare superior celui din România, pe ultimele 14 zile. Aceste restricții vor fi mai nuanțate. Pentru cei care vin în România și stau aici o perioadă de maximum 3 zile nu se va impune obligația carantinării, dacă vin cu un test COVID negativ efectuat cu 48 de ore înainte de intrarea în țară”, a declarat Orban.
Situația va fi diferită, însă pentru cei care vor sta mai mult de trei zile.
”Dacă vor să stea mai mult de 3 zile, vor avea la dispoziție două variante. Carantină 14 zile, în cazul în care doresc să nu stea în carantină 14 zile, în a cincea zi vor avea posibilitatea de efectuare a testului, iar în cazul în care testul este negativ, la momentul primirii testului negativ vor putea ieși din carantină”, a adăugat Orban.
Premierul Ludovic Orban a declarat de asemenea că a cerut comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă o implicare mult mai serioasă în implementarea măsurilor legale adoptate de autorităţi, a acţiunilor de control şi a comunicării cu cetăţenii pentru respectarea măsurilor de protecţie a sănătăţii, în contextul epidemiei cu noul coronavirus.
CITEŞTE ŞI: Noi restricții: din cauza creșterii numărului de cazuri de coronavirus se închid restaurantele și cafenelele din mai multe localități din vestul țării
”Am solicitat comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă o implicare mult mai serioasă în implementarea măsurilor legale adoptate de autorităţi; de asemenea, o intensificarea a acţiunilor de control şi, nu în ultimul rând, o intensificare a comunicării cu cetăţenii pentru respectarea măsurilor de protecţie a sănătăţii”, a declarat Ludovic Orban, miercuri seară, la sediul MAI, după videoconferinţa cu prefecţii şi cu reprezentanţii instituţiilor cu responsabilităţi în gestionarea epidemiei.
Premierul le-a solicitat, totodată, să urmărească mai multe linii de acțiune, în primul rând în școli să fie respectate toate măsurile de protecție sanitară (portul măștii, păstrarea distanței).