Locuri în tabere pentru studenţii din Timiş

tabere studenti

În urma demersurilor realizate de Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), Ministerul Tineretului și Sportului a adoptat Ordinul 290 pentru aprobarea Metodologiei de organizare și desfășurare a programului național „Tabere studențești”.

Față de anul precedent, în premieră, vor putea beneficia de locuri în tabere și studenții de la forma de învățământ „cu taxă”. De asemenea, repartizarea se va face exclusiv în funcție de medie. Nu în ultimul rând, se păstrează categoria de locuri acordate unor cazuri sociale, reprezentând maxim 20 la sută din locurile repartizate unei universități

Numărul total de locuri acordate pentru Programul Național „Tabere studențești” 2018 a crescut faţă de anul trecut cu 66,6 la sută, de la 6.000, la 10.000 de locuri. Cele mai mari creșteri se înregistrează în cazul instituțiilor de învățământ superior în care există o proporție mai mare a studenților care nu beneficiau de un loc bugetat. Efortul bugetar pentru a acoperi aceste creșteri este de două milioane de lei.

Astfel, Universitatea Politehnica are alocate 245 de locuri, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, 97 de locuri, iar Universitatea de Vest, 269. De asemenea, Universităţii de Medicină şi Farmacie „Victor Babeş” îi vor reveni 140 de locuri.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *