
Potrivit preşedintelui ALDE Timişoara, Ovidiu Sîrbu, problema locurilor de parcare din Timișoara nu pare a avea soluție şi nici nu trezeşte interes celor care se află la cârma orașului.
Din cel mai recent bilanț al Societăţii de Drumuri Municipale (SDM), reiese că au fost încasate doar din TimPark aproximativ două milioane de euro în 2016, din care s-au realizat 177 de locuri de parcare.
„Investițiile lasă de dorit, în timp ce timișorenii își doresc cu ardoare locuri unde să-și parcheze autoturismul. Au fost amenajate 177 de locuri de parcare: 24 pe strada Hebe, 40 pe strada Luceafărul, 40 în zona Soarelui și 73 în zona Steaua. Atenție! Nici un loc de parcare în centru.
Ca să nu mai punctăm faptul că majoritatea sunt simple delimitări ale asfaltului. Așteptăm raportul pe anul acesta, aș vrea să fiu surprins pozitiv, dar tare mă tem că lucrurile nu vor sta diferit”, a spus Ovidiu Sîrbu, președinte ALDE Timișoara.