Locuitorii unui cartier din Timişoara, contrariați de dispariția unei parcări

elisabetin

Un cititor al „Renașterii bănățene” ne-a semnalat, zilele trecute, o situație cu care dumnealui și vecinii săi se confruntă de o bună bucată de vreme: dispariția unei parcări existente în cartierul Elisabetin, lângă Parcul „Carmen Sylva” din Timișoara, în spatele Bd. Mihai Viteazu, colț cu Strada Sfânta Rozalia.

Citeşte şi: Adio, străzi pietruite în Timişoara! Primăria toarnă asfalt peste tot

Dispariția respectivei parcări nu reprezintă un fenomen SF, ci are o explicație cât se poate de prozaică: în zonă se construiește un imobil de mari dimensiuni (are regimul de înălțime 2S+P+4E+2Er), iar pe locul vechii parcări publice se amenajează o parcare subterană, care va deservi viitoarea clădire de birouri.

În mod normal, pentru desființarea vechii parcări era necesar acordul Primăriei Timișoara, care, în aparență, se pretinde a fi preocupată de lipsa locurilor de parcare, mai ales în zona centrală și semi-centrală a orașului (așa cum este și cazul perimetrului în cauză), dar, după cum se vede, în realitate, se limitează la „confecționarea” de noi parcări prin trasarea unor dungi pe asfalt și la desființarea – din diverse motive – a celor vechi.

parcari timisoara 5

Vechea parcare, înainte de începerea construirii clădirii de birouri

Răvaș către municipalitate

Ca atare, i-am rugat, prin e-mail, pe reprezentanții municipalității să ne explice – și, prin noi, să-i lămurească pe cetățenii care ne-au semnalat situația – cum a fost posibilă desființarea parcării cu pricina:

„Locuitorii din zonă sunt nemulțumiți că dispariția parcării respective generează probleme mari, în condițiile unei penurii deja evidente a locurilor de parcare în acel perimetru. Ca atare, vă solicităm să ne comunicați dacă în autorizația de construire eliberată de Primăria Timișoara se prevede inclusiv desființarea vechii parcări, iar în acest caz care a fost raționamentul pentru care primăria a lipsit locuitorii din zonă de circa 15 locuri de parcare. Or, în situația în care beneficiarul autorizației de construire și-a extins fără drept spațiul deținut, care sunt măsurile pe care le va lua primăria?”.

Răspunsul se lasă așteptat

Deși operațiunea care trebuia îndeplinită de funcționarii primăriei era una extrem de simplă – verificarea autorizației de construire pentru a vedea suprafața destinată construirii clădirii de birouri -, răspunsul venit dinspre municipalitate a fost conform așteptărilor: termen de rezolvare – 16 martie 2017. Așadar, liota de conțopiști ai primăriei are nevoie de două săptămâni pentru a verifica o autorizație de construire… Interesant.

„Firimituri” pe site-ul primăriei

Nu era mai simplu dacă onor Primăria Timișoara ar fi respectat legislația în domeniu, că atunci nu mai era nevoie să-i mai deranjăm pe mult prea ocupații săi angajați? Nu de alta, dar Legea 50/1991 (actualizată) privind autorizarea executării lucrărilor de construcții spune așa la articolul 7, alineatul 21:

„Autorizația de construire și anexele acesteia au caracter public și se pun la dispoziția publicului spre informare pe pagina proprie de internet a autorității administrației publice emitente sau prin afișare la sediul acesteia, după caz”.

Citeşte şi: Robu îi consideră „paraziți” pe șefii RATT

Cum ne îndoim că pereții primăriei sunt tapetați cu autorizații de construire, ar fi trebuit să putem consulta autorizațiile de construire pe site-ul instituției, acolo unde găsim, însă, la rubrica aferentă, doar numărul și data autorizației de construire, numele beneficiarului și o descriere lapidară a obiectului autorizației. Încă o mostră de interpretare a legii așa cum vor mușchii unora…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Locuitorii unui cartier din Timişoara, contrariați de dispariția unei parcări

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *